Republica Moldova are un nou Guvern: Valeriu Streleţ a primit votul Parlamentului

Premierul desemnat Valeriu Streleț și echipa sa guvernamentală au primit joi votul de încredere al parlamentului Republicii Moldova, informează mass-media de la Chișinău.
Alina Costache
30 iul. 2015, 15:26
Republica Moldova are un nou Guvern: Valeriu Streleţ a primit votul Parlamentului

Noul guvern a fost confirmat cu voturile a 52 de parlametari, cu unul mai mult decât minimul necesar pentru învestire. În favoarea guvernului Streleț au votat toți deputații noii coaliții (Alianța pentru Integrare Europeană-3) formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal.

Valeriu Streleț a fost a doua opțiune a Partidului Liberal Democrat — formațiune căreia i-a revenit funcția de premier conform acordului de constituire a AIE-3—, după ce candidatura fostului ministru al educației Maia Sandu nu a fost agreată de celelalte două partide din coaliție.

MAE salută formarea noului Guvern de la Chişinău

Ministerul Afacerilor Externe salută formarea noului Guvern al Republicii Moldova și subliniază că noul Executiv probează responsabilitatea forțelor politice pro-europene față de provocările cu care se confruntă statul vecin.

Șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, afirmă că țara noastră va susține parcursul european al Republicii Moldova și urează succes Executivului de la Chișinău.

”România susține pe mai departe, ferm și necondiționat, parcursul european al Republicii Moldova, precum și racordarea plenară și ireversibilă a acesteia la familia europeană. Urez succes colegilor de la Chișinău pe acest drum”, a declarat Bogdan Aurescu, exprimându-şi încrederea că noul Executiv va continua aplicarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, aprofundarea reformelor democratice și consolidarea stabilității macroeconomice.

Valeriu Streleț (45 de ani) și-a început cariera politică în 1994, când a participat la alegerile parlamentare pe lista Blocului Social-Democrat. Șapte ani mai târziu, numele politicianului se regăsește pe lista electorală a Blocului ‘Plai Natal’. În perioada 1994-2001, Valeriu Streleț a deținut funcția de președinte al Ligii Naționale a Tineretului din Moldova, iar în 2002 devine subsecretar general al Partidului Social Liberal. Cariera politică a lui Valeriu Streleț își continuă ascensiunea și în decembrie 2002 este ales vicepreședinte al Partidului Social Liberal, funcție pe care o deține până în 2007, când devine vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat. În 2009 este ales deputat din partea PLDM, iar în 2011 ajunge să conducă fracțiunea parlamentară a liberal-democraților.

Valeriu Streleț a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Stat din Moldova, dar și pe cea de Economie Generală și Drept de la Academia de Studii Economice. În 2004 a absolvit Institutul European de Studii Politice. Cunoaște limbile rusă, engleză și franceză. Este căsătorit și are patru copii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România