TRAGEDIE la Constanţa: 5 morţi şi 2 răniţi într-un accident rutier VIDEO

Acccident foarte grav la Constanţa. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni dintre două autoturisme, circulația pe DN39 Mangalia – Constanța a fost oprită pe ambele sensuri în zona localității constănțene 23 August. În urma impactului, cinci persoane au murit, iar alte două au fost preluate în stare gravă de SMURD. 
Filip Stan
02 aug. 2015, 17:00
TRAGEDIE la Constanţa: 5 morţi şi 2 răniţi într-un accident rutier VIDEO

Un accident grav a avut loc duminică seară în județul Constanța, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. Cinci persoane au murit într-un accident produs, duminică seară, pe DN 39 Mangalia – Constanţa, în zona localităţii 23 August, după ce un autoturism a ajuns pe contrasens şi s-a izbit violent de o altă maşină. Cauza acestei tragedii pare să fie viteza excesivă. 

Potrivit lui Carmen Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism Skoda a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit violent cu un autoturism Saab decapotabil. În urma impactului, cinci persoane au murit, fiind vorba de şoferul autoturismului Skoda şi de patru persoane din autoturismul Saab, care au fost proiectate din maşină.

Traficul pe DN 39, în zona accidentului, s-a desfăşurat alternativ, pe un singur fir, iar poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestuia.

Alte accidente grave petrecute duminică:

Un poliţist din Bucureşti, spulberat de un şofer care nu a oprit la semnal VIDEO

Accident GRAV la Arad, două motociclete spulberate de un TIR. UPDATE

Accident grav în Argeş: Ciocnire frontală între două autovehicule

Tragedia s-a produs în jurul orei 19.20. Martorii spun că șoferul vinovat de producerea accidentului circula cu viteză dinspre Mangalia spre Constanța, la volanul unui autoturism Skoda. La aproximativ un kilometru de o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens. Cei care au văzut întreaga scenă susțin că neatenția a provocat nenorocirea: ei au declarat polițiștilor că l-au văzut pe bărbat în timp ce număra bani dintr-un plic și vorbea la telefon, deși se afla la volan. De altfel, în mașina șoferului vinovat s-ar fi găsit mai multe banconte împrăștiate.

A lovit frontal un SAAB înmatriculat în Italia, care circula dinspre Constanța spre Mangalia. Patru persoane se aflau în mașina cu numere de Italia: două tinere și doi bărbați. Coliziunea a fost îngrozitoare. Din cauza impactului, doi dintre pasagerii din SAAB au fost proiectați efectiv pe asfalt, iar alți doi au rămas prinși între fiarele contorsionate. Aceeași soartă a avut și șoferul autoturismului Skoda. Autoturismul SAAB a fost aruncat la câțiva metri de șosea.

Pentru scoaterea celor trei victime rămase prinse între caroseriile zdrobite a fost nevoie de intervenția echipajelor de la Serviciul Descarcerare.

Echipajele Ambulanței care au ajuns la fața locului s-au declarat neputincioase. Patru dintre victime nu mai respirau. Medicii s-au luptat cu disperare timp de 40 de minute să îl resusciteze pe unul dintre pasagerii SAAB-ului, însă acesta s-a stins sub ochii lor.

In scurt timp, vestea nenorocirii produse pe DN39 a ajuns și la familiile victimelor. Mama uneia dintre tinere a ajuns într-un suflet la locul accidentului. Șocul de a-și vedea fiica fără suflare, întinsă pe asfalt, a fost atât de mare încât femeia și-a pierdut cunoștința și a avut nevoie, la rândul ei, de îngrijirile medicilor.

Polițiștii se străduiesc, la această oră, să stabilească identitatea unuia dintre pasagerii din SAAB. Se bănuiește că acesta ar fi cetățean italian, însă asupra lui nu s-a găsit nici un act de identitate, ci doar o sumă de bani.

Despre cele două tinere din autoturismul lovit se cunoaște că au 35 și 36 de ani și  sunt din localitatea 2 Mai, iar celălat pasager era, probabil, prietenul uneia dintre ele.

Nimeni nu știe, în acest moment, unde se grăbea șoferul Skodei, cel care a provocat acest carnagiu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Secretul lui David Popovici: așa reușește să domine întreaga planetă. Imagini de sub apă, difuzate în premieră, de la antrenamentul în comun cu Pan Zhanle. Video
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT Încă un obiect suspect a fost descoperit pe o plajă din Costinești
iamsport.ro
Fosta mare campioană, medaliată la Mondiale și Europene, știe cum a câștigat David Popovici: ”Nu e deloc ușor”
MediaFlux
Horoscop 14 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii importante
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat