Proteste de amploare în Bucureşti. Sindicaliştii cer salariile restante şi condiţii mai bune de muncă

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR) picheteaza, luni, sediul Guvernului și cel al Partidului Social Democrat (PSD), din Șoseaua Kisseleff, pentru a atrage atenția asupra situației în care se regăsesc salariații din sector.
Filip Stan
03 aug. 2015, 08:12
Proteste de amploare în Bucureşti. Sindicaliştii cer salariile restante şi condiţii mai bune de muncă

Sindicalistii continuă seria protestelor din mai, iunie și iulie, generate de „situația de neacceptat cu care se confruntă salariații din institutele de cercetare științifică-dezvoltarea tehnologică din România, cu salarii neîncasate de mai multe luni, cu condiții de lucru inumane (lipsa apă, căldură), cu încălcarea drepturilor sindicale și hărțuirea membrilor de sindicat, de indolența factorilor responsabili din administrație și încercarea de înăbușire a protestelor, prin blocarea informației și intimidarea (eliminarea) participanților”.

„Cu toate că am sesizat pe domnul președinte, primul-ministru și ministerele responsabile despre cele prezentate mai sus, constatăm că se continuă ignorarea situației și adoptarea unor măsuri incalificabile, cu scopul de a șterge urmele ilegalităților și de a distruge psihic și fizic pe cei ce au îndrăznit să sesiseze autoritățile. Problemele specifice ale institutelor vor fi prezentate în cadrul pichetării”, a afirmat liderul sindical Radu Minea, potrivit Agerpres.

Pichetul de la Guvern este programat între orele 9,30 — 13,00, iar cel de la sediul PSD între 14,00 și 16,00.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT