Ce DECIZIE a luat RATB după amenda primită pentru condiţii neigienice în autobuze

Regia Autonomă de Transport București a achitat amenda de 150.000 de lei pe care a primit-o de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului pentru problemele de igienă necorespunzătoare, iar până la finele acestei luni va finaliza igienizarea tuturor mijloacelor de transport în comun.
Filip Stan
04 aug. 2015, 15:00
Ce DECIZIE a luat RATB după amenda primită pentru condiţii neigienice în autobuze

„Amenda pe care am primit-o de la ANPC ne-a determinat să accelerăm puțin achiziția de detergenți și dezinfectanți chiar dacă ea era pe lista noastră de priorități. Acum avem detergenții și toate unitățile s-au apucat să spele și să curețe toate mijloacele de transport. Oamenii noștri sunt cei care fac curățenia pentru că nu avem o firmă specializată și sperăm ca, undeva, la finele lunii august să se și vadă impactul acestei măsuri administrative. Într-adevăr a fost perioadă în care nu am putut să achiziționăm materialele necesare, a fost o sincopă, de când cu aprobarea bugetului, și a creat aceste probleme, dar o să reglementăm situația până la sfârșitul lunii august”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al RATB, Vincențiu Daniel Antonescu.

În data de 17 iulie, RATB a fost amendată cu 150.000 de lei de către ANPC din cauza condițiilor neigienice și improprii în mijloacele de transport în comun.

‘Au fost verificate 6 depouri de autobuze, troleibuze și tramvaie din Capitală, la plecarea în curse a acestora. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 150.000 lei și oprire temporară de a fi utilizate în transportul public a mijloacelor de transport care nu asigură condițiile de siguranță și igienă corespunzătoare până la remedierea deficiențelor. Controalele vor continua și în următoarea perioadă’, a precizat ANPC la acea dată.

În pofida celor descoperite de inspectorii ANPC pe partea de igienă, regia a precizat că toate vehiculele puse în circulație îndeplinesc normele de siguranță în trafic și au reviziile tehnice la zi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a trimis lui Ion Țiriac soția moștenitorului imperiului Ferrari. Cum a fost numit miliardarul
Capital.ro
Un nou tip de pensie în UE, inclusiv în România. Avantajele PEPP. Comisia Europeană vrea reguli noi la pensia portabilă
Playtech.ro
Cum s-a infectat cu hantavirus pacientul zero de pe nava Hondius. De unde a pornit focarul care a pus autoritățile în alertă
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Fostul șef de cabinet al lui Zelenski, Andrei Iermak, suspect oficial într-o anchetă de corupție. NABU cere arestarea
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi