Emil Boc: Politicienii trebuie să ţină cont de părerea lui Mugur Isărescu

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că politicienii trebuie să ţină cont de părerile specialiştilor când iau decizii politice. Boc spune că avertizările guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, trebuie ascultate,  pentru că există riscul întoarcerii la o criză precum cea din 2009-2010.
Iulian Tudor
05 aug. 2015, 11:31
Emil Boc: Politicienii trebuie să ţină cont de părerea lui Mugur Isărescu

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, referitoare la faptul că „sâmburele” unei crize apare în anii de succes ai economiei şi la faptul că România va avea inflaţie negativă.

Persoana cea mai autorizată din România să facă astfel de estimări este guvernatorul BNR şi e bine ca oamenii politici să ţină cont şi de părerile specialiştilor atunci când iau decizii politice, pentru că, dacă nu se ţine cont de aceste păreri, ne putem întoarce la crize de genul celor care au fost în 2009-2010. Aceste crize au fost generate de iresponsabilitatea politicienilor la un moment dat. Eu am spus în momentul în care preşedintele a solicitat o analiză suplimentară a Codului Fiscal că este o decizie responsabilă, că e bine să ne uităm de două ori înainte de a tăia o dată şi că orice reflecţie pe marginea unui act normativ cu impact major asupra destinelor românilor în viitor trebuie luată după o analiză profundă„, a spus Boc.

Potrivit acestuia, nu este vorba despre o împotrivire la măsuri de relaxare fiscală, care sunt dorite de toată lumea, numai că acestea trebuie făcute „în dozajul care să reziste pe termen mediu şi lung şi să nu se întoarcă la fel ca un bumerang împotriva noastră”.

„Responsabilitatea este binevenită în politică”, a afirmat Boc.

Marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că „sâmburele” unei crize financiare apare încă din anii de succes ai economiei, iar tehnologia avansată ajută la depistarea acestuia, adăugând că anul acesta este unul de succes, iar rolul comitetului pentru supraveghere macro este preventiv.

Întrebat dacă există pericolul intrării într-o perioadă de deflaţie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a răspuns negativ, spunând că inflaţia se va situa în teritoriu negativ în viitoarele trei trimestre, întrucât consumul creşte cu 6% şi poate ajunge la 10% până la finele anului, existând chiar presiuni inflaţioniste după creşterea salariilor.

„Răspunsul este nu şi am două argumente. Grosul acestei dezinflaţii, într-adevăr de tip «şoc», cred că este foarte importantă, vine nu atât din eventuala reducerea TVA de la 24% la 19% – noi am luat-o în considerare, nu este într-adevăr certă, din timp ce procesul legislativ nu s-a terminat, dar nu putem să n-o luăm în considerare în scenariul nostru, – dar grosul dezinflaţiei vine tot de la TVA redus la alimente, pentru că ponderea alimentelor în indicele preţurilor de consum din România este foarte mare. Deci nu este neapărat o noutate, am spus doar că s-a accentuat”, declara Isărescu.

El arăta că dezinflaţia s-a mai accentuat pentru că BNR a calculat un indicator de transmisie a reducerii TVA la alimente de 60% în scăderea preţurilor, însă în realitate a fost mult mai mare.

Pe de altă parte, guvernatorul BNR s-a întâlnit, luni, cu ministrul Finanţelor pentru a discuta despre pachetul de măsuri inclus în Codul Fiscal, iar fiecare instituţie şi-a reiterat poziţia, BNR arătând riscurile la adresa stabilităţii şi aglomerarea de reduceri într-o perioadă scurtă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Pleacă Mamoudou Karamoko de la Dinamo? Andrei Nicolescu, declarație bombă: ”Are discuții de care noi nu știm”. Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce înseamnă când aplicația meteo arată „calitatea aerului nesănătoasă”. Când ar trebui să eviți să stai afară
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Horoscop 30-31 august. Zodiile care dau lovitura la final de lună, dar și nativii urmăriți de ghinion în ultimele zile din august
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat