OBICEIURI care îţi pot distruge dinţii

Consumarea sucurilor dulci și acidulate, dar și scrâșnitul dinților sunt doar câteva dintre obiceiurile care îţi pot distruge dinţii.
Alina Costache
06 aug. 2015, 06:00
OBICEIURI care îţi pot distruge dinţii

1. Băuturile acidulate. Băuturile acidulate afectează smalţul dinţilor din cauza zaharurilor pe care le conţin. Astfel, smalţul devine mai sensibil şi e predispus la afecţiuni cum sunt cariile sau eroziunile dentare produse prin scăderea PH-ului şi demineralizarea dinţilor, scrie doctorulzilei.ro.

Pentru a reduce efectul nociv al băuturilor carbogazoase, specialiştii recomandă să le consumaţi în timpul meselor pentru ca saliva să poată neutraliza efectul acizilor. „Dacă aceste băuturi sunt consumate frecvent în afara meselor principale, smalţul dinţilor nu mai are timpul necesar producerii remineralizării şi astfel se produce caria dentară”, avertizează Sabina Miu, medic stomatolog. Puteţi evita apariţia cariilor printr-o igienă cât mai riguroasă realizată prin periaj şi folosirea apei de gură, care reechilibrează PH-ul.

2. Dinţi pe post de desfăcător. Folosirea dinţilor pe post de deschizător de sticle sau spărgător de nuci este un obicei vicios care poate produce fisuri sau fracturi dentare. Astfel este afectat smalţul dinţilor şi se pot produce leziuni la nivelul gingiilor.

„Dinţii nu sunt făcuţi pentru a deschide sticle şi a sparge nuci. Astfel de obiceiuri afectează coroana dentară”, explică Bogdan Bader, medic stomatolog.

3. Scrâşnitul dinţilor. Bruxismul (scrâşnitul dinţilor) este un obicei care apare mai ales în timpul nopţii. „Acest obicei produce abrazarea (tocirea) smalţului, iar în cele din urmă se poate ajunge la pierderea dinţilor”, avertizează stomatologul Sabina Miu. O metodă eficientă de tratare a bruxismului este utilizarea gutierei, un dispozitiv din plastic, care se poate purta pe timpul nopţii. Acesta are rolul de a relaxa musculatura şi, în acelaşi timp, protejează dinţii.

O altă metodă de tratament în cazul bruxismului agresiv este remodelarea sau reconturarea coronarei prin proteze, dar şi prin purtarea aparatelor ortodontice.

Citeşte şi Pastă de dinţi naturală pentru eliminarea tartrului şi albire

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cum l-a păcălit George Copos pe Traian Băsescu. „Genial”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Ora de vară 2026. De ce este mai greu de suportat de organism decât în toamnă și cum îți revii rapid
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
După 40 de ani, legenda Stelei a spus ce s-a întâmplat la Sevilla: ”Au venit cei de la Real Madrid la hotel și ne-au dat bani!”
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj