Egiptul a inaugurat cu fast extinderea Canalului Suez

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a inaugurat joi, cu o fastuoasă paradă navală și în prezența mai multor șefi de stat, printre care președintele francez Francois Hollande, extinderea Canalului Suez, în încercarea de a relansa economia țării, puternic afectată, informează AFP, citată de Agerpres. 
Iulian Tudor
06 aug. 2015, 15:09
Egiptul a inaugurat cu fast extinderea Canalului Suez

Ceremonia, anunțată drept una grandioasă de Cairo, riscă, însă, să fie eclipsată de o nouă atrocitate comisă de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), ramura egipteană, care amenință să execute un tânăr ostatic croat ce lucra pentru o companie franceză. Aceasta se întâmplă într-un moment când Sissi, fost șef al armatei care l-a destituit în urmă cu doi ani pe președintele islamist Mohamed Morsi și a reprimat în mod implacabil orice opoziție, vrea să-i asigure pe turiștii și investitorii străini că a restaurat securitatea țării.

Deschis în 1869, Canalul de Suez leagă Marea Roșie de Marea Mediterană. Aceasta este una dintre rutele esențiale ale comerțului mondial și o sursă prețioasă de venituri pentru Egipt, care încearcă să-și relanseze economia aflată în criză după revolta din 2011, care l-a înlăturat de la putere pe Hosni Mubarak.

Extinderea canalului reprezintă una dintre lucrările cele mai prețioase pentru Abdel Fattah al-Sissi, care, abia ales în 2014, a lansat cu mare pompă acest proiect ce presupune deschiderea unei noi căi, ce dublează, pe o lungime de 35 de kilometri, celebrul canal lung de 93 de kilometri, precum și lărgirea și adâncirea unui tronson de alți 37 de kilometri, potrivit Agerpres.

Președintele egiptean a fixat un an pentru realizarea acestui proiect: pariu onorat, datorită unei subscrieri de circa 9 miliarde de dolari, care a atras numeroși egipteni.

Potrivit AFP, președintele Hollande, ‘invitat de onoare’ al ceremoniei, urmează să admire zborul primelor trei avioane de luptă franceze Rafale vândute în străinătate și pe care Egiptul le-a cumpărat.

Emirul Kuweitului, regele Bahreinului, președinții palestinian, sudanez și yemenit, precum și premierii rus și cel grec, Dmitri Medvedev și Alexis Tsipras, au participat de asemenea la ceremonie.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dramă pentru comentatorul sportiv! A fost dat afară după ce a confundat echipele la Campionatul Mondial 2026
Capital.ro
Curtea de Apel Paris a decis predarea lui Paul de România către autoritățile române
Playtech.ro
Armata Română face angajări. Aproape 6.800 de posturi sunt disponibile. Ce salarii primesc soldații și gradații profesioniști
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 29 de ani din Buzău, și-a pierdut viața într-un râu din California. Crescuse la orfelinat și era stabilit de mai mulți ani în SUA
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
UPDATE Primarul Ciprian Ciucu, audiat joi la DNA în calitate de suspect privind o dare de mită! Prim-vicepreședintele PNL, vizat de un dosar instrumentat de Secția a II-a a DNA (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?