Naufragiul din Mediterana: Supravieţuitorii au ajuns la Palermo. Operaţiunile de salvare continuă

Peste 370 de supraviețuitori ai naufragiului de miercuri din largul Libiei au ajuns joi la Palermo, în Sicilia, în timp ce căutările continuă pentru salvarea altor supraviețuitori sau pentru recuperarea cadavrelor. 
Filip Stan
06 aug. 2015, 17:15
Naufragiul din Mediterana: Supravieţuitorii au ajuns la Palermo. Operaţiunile de salvare continuă

Căutările de la locul tragediei nu s-au oprit în cursul nopții și au continuat și ziua următoare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Gărzii de coastă.

În paralel au loc noi operațiuni de salvare. Garda de coastă italiană a anunțat pe Twitter că a salvat 381 de imigranți aflați într-o ambarcațiune la 30 de mile de țărmurile Libiei, în timp ce marina italiană a salvat alte 101 persoane aflate într-o mică ambarcațiune pe cale să se răstoarne. La rândul său, organizația Médecins sans frontieres (MSF) a anunțat salvarea a 86 de imigranți, între care 11 femei și un copil.

Nava militară irlandeză ‘Niamh’ a salvat aproape toți supraviețuitorii naufragiului de miercuri, recuperând și un număr de 25 de cadavre. Nava irlandeză a intrat în jurul orei 14.00 GMT în portul Palermo.

Pe chei, Crucea Roșie a ridicat corturi pentru primirea imigranților și efectuarea controalelor sanitare, în care au depozitat pături și apă proaspătă, potrivit Agerpres.

‘Supraviețuitorii vor fi transferați cu autobuze în această sară în Campania, Veneția, Emilia-Romagna și în Lombardia. Părinții și apropiații victimelor vor fi găzduiți de Caritas’, a explicat pentru AFP Francesca Canizzo, prefect de Palermo.

Citeşte şi Peste 2.000 de imigranţi clandestini s-au înecat în Marea Mediterană, în 2015, îndreptându-se spre Europa

Alți șase supraviețuitori care au nevoie de îngrijiri medicale au fost transportați miercuri seară cu elicopterul la Lampedusa, insula italiană cea mai apropiată de coastele africane.

Imigranții au lansat un apel SOS miercuri în jurul orei 07.00 GMT, într-un moment în care nava de pescuit pe care se aflau între 600 și 700 de persoane la bord lua apă, la 15 mile nord de orașul libian Zouara.

Nava irlandeză ‘Niamh’, pusă la dispoziția autorităților italiene pentru operațiuni de salvare de la 10 iulie, a ajuns la fața locului în jurul orei 10.50 GMT, lansând la apă două bărci pentru a se apropia de ambarcațiunea supraîncărcată, care s-a răsturnat.

Sosită la fața locului cu circa jumătate de oră mai târziu, într-un moment în care nava era deja complet scufundată, ambarcațiunea Dignity 1 a descoperit ‘un peisaj de coșmar’.

‘Oamenii se agățau cu disperare de veste de salvare, de navă, de tot ce puteau găsi pentru a lupta pentru viața lor, printre alte persoane care muriseră sau care luptau să rămână la suprafață’, a povestit Juan Matias, coordonator de proiect pe ‘Dignity 1’.

O vastă operațiune de salvare, în care au fost implicate șapte nave și elicoptere care au lansat veste de salvare și bărci gonflabile pentru a le permite supraviețuitorilor să se agațe până când puteau scoși din apă, a permis salvarea a peste 370 de persoane, în condițiile în care majoritatea imigranților nu știau să înoate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Oltenii au făcut hârtie la LPF după calificare. Este vorba despre Rapid – Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Premiu record la Loto 6/49. Un român a câștigat peste 10 milioane de euro cu un bilet de doar 8,50 lei
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat