DOSARUL MICROSOFT. Magistraţii judecă o solicitare a Ministerului Comunicaţiilor de suspendare a plăţilor

Nou termen în DOSARUL MICROSOFT. Magistraţii Tribunalului Bucureşti judecă cererea Ministerului Comunicaţiilor de suspendare a unei tranşe de 50 de milioane de lei către firma americană.
Iulian Tudor
12 aug. 2015, 07:37
DOSARUL MICROSOFT. Magistraţii judecă o solicitare a Ministerului Comunicaţiilor de suspendare a plăţilor

Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a solicitat, în instanţă, în decembrie 2014, suspendarea plăţilor prevăzute într-un contract încheiat în aprilie 2013 privind asigurarea legalităţii licenţelor Microsoft utilizate în mai multe instituţii publice.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu, a explicat că instituţia pe care o conduce nu a denunţat contractele, ci a făcut această cerere pentru clarificarea situaţiei, informează b1.ro.

„Urmare a unei analize efectuate la finele anului 2014 de către o comisie a MSI am hotărât că avem o serie de argumente întemeiate pentru a cere instanţei suspendarea executării plăţilor prevăzute într-un contract încheiat în aprilie 2013. Ne-am adresat instanţei pentru a ne spune dacă aceste argumente sunt sau nu întemeiate, aşa cum au rezultat în urma analizei interne”, declara ministrul Sorin Grindeanu.

La mijlocul lunii decembrie, după ce a fost avizat pentru a prelua conducerea MSI, Grindeanu a declarat că amânarea plăţii celei de-a doua tranşe de 50 milioane de lei pentru licenţele Microsoft, care trebuia achitată în octombrie, va genera penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere de la 1 ianuarie 2015.

Conform contractului, plata sumei trebuia efectuată în cursul lunii octombrie. În prezent, Corpul de control al ministerului verifică clauzele contractului. Sperăm să avem un raport în cel mai scurt timp pentru că vom fi obligaţi, conform contractului, să achităm penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere„, a afirmat Grindeanu la 15 decembrie 2014.

La finele anului 2014, MSI a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, in calitate de reclamant, suspendarea executării unui act âncheiat la 3 aprilie 2013. În Dosarul 7738/2/2014, pârâţii sunt D-CON.NET.AG şi Unicredit Ţiriac Bank.

De asemenea, într-un alt dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti, MSI a solicitat o acţiune în constatare. Pârâţii sunt în Dosarul 45482/3/2014 sunt D-CON.NET.AG (actualmente Sznotech Global Services Swityerland AG) şi Unicredit Ţiriac Bank.

În iulie 2013, Ministerul pentru Societatea Informaţională a transferat către UniCredit Ţiriac suma de 25 milioane de lei (5,63 milioane de euro) pentru utilizarea a 186.087 licenţe Microsoft de către Ministerul Educaţiei, în baza unui contract cesionat către bancă de D-Con.Net AG.

Plata a reprezentat ultima tranşă (a treia) dintr-un contract încheiat în august 2011 şi valabil până la 31 decembrie 2012, prin care MSI s-a obligat să achite D-Con.Net AG, în trei tranşe, suma de 13,9 milioane de euro pentru închirierea dreptului de utilizare a unui număr de 186.087 de licenţe Microsoft pentru Ministerul Educaţiei.

„Plata efectuată a fost aferentă contractului subsecvent 108/17.08.2011”, se arăta într-un răspuns al MSI din 12 august 2013, remis la solicitarea Mediafax.

Anterior, ministerul a achitat două tranşe, respectiv 3.746.748 euro în anul 2011 şi 5.078.925,50 euro în anul 2012.

În urma unei licitaţii din iulie 2009, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (actualul MSI) s-a obligat să plătească, până în 2012, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licenţe Microsoft de către circa 30 de instituţii publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere.

Furnizorul dreptului de utilizare a licenţelor a fost asocierea de firme D-Con.Net AG, D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG, Dim Soft SRL şi Microsoft România (în calitate de subcontractant), singurul ofertant care s-a înscris la licitaţia organizată de minister.

Contractul încheiat între D-Con.Net AG şi MSI a fost cesionat către UniCredit Ţiriac Bank în septembrie 2009.

În intervalul 2010-2012, MSI a plătit, în trei tranşe, suma de 90,18 milioane de euro pentru închirierea cu opţiune de cumpărare a drepturilor neexclusive de utilizare a licenţelor Microsoft pe o durată de 3 ani, până la 30 septembrie 2012, pentru instituţiile administraţiei publice centrale prevăzute în anexa nr. 2 la HG 460/2009.

În total, pentru utilizarea licenţelor Microsoft în perioada 2009-2012, suma pe care MSI a plătit-o se ridică la 104,1 milioane de euro, respectiv 90,2 milioane de euro şi 13,9 milioane de euro.

Pentru asigurarea legalităţii utilizării licenţelor Microsoft utilizate în instituţiile publice în intervalul 2013-2015, părţile au încheiat un alt contract în valoarea totală de 33,25 milioane de euro.

„Plăţile se vor efectua în perioada 2013-2015 în trei tranşe egale anuale de 11.084.730,86 euro”, se arăta în răspunsul MSI din august 2013.

În intervalul 2005-2009, autorităţile române au plătit pentru utilizarea licenţele Microsoft în perioada 2004-2009 suma de 105,08 milioane de dolari, în baza unu contract semnat în aprilie 2004 între Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul Microsoft Ireland Operations Limited.

În luna septembrie a acestui an, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.

De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu creditul de la bancă dacă persoana care a împrumutat banii a încetat din viață. Cine este obligat să plătească ratele
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african