Protest în Capitală: Lucrătorii din penitenciare au cerut plata integrală a salariilor restante de opt luni

Aproximativ 250 de membri ai Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) au protestat, joi, în fața Ministerului Justiției. Oamenii au cerut deblocarea de urgență a posturilor vacante și achitarea la zi a drepturilor salariale cuvenite personalului.
Iulian Tudor
12 aug. 2015, 12:36
Protest în Capitală: Lucrătorii din penitenciare au cerut plata integrală a salariilor restante de opt luni

Protestatarii au fluierat din vuvuzele, au scandat lozinci precum „Jos, jos, ministrul mincinos!”, „Ieși afară, javră ordinară!” și au agitat pancarte pe care au scris: „Muncim pe datorie”, „Și pe Cod portocaliu, tot în stradă o să fim” sau „Cereți performanțe, iar voi ne dați restanțe”, potrivit Agerpres.

Am ieșit în stradă pentru a face cunoscute public problemele cu care se confruntă sistemul național de penitenciare, probleme care nu sunt de ieri, de azi. Cele mai importante dintre acestea se referă la deficitul de personal și la neachitarea drepturilor salariale, în ultimele opt luni. Concret, cerem autorităților și ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, deblocarea și finanțarea de urgență a o mie de posturi vacante. În prezent, în sistemul penitenciar sunt prevăzute 15.500 de posturi, dintre care 3.000 sunt vacante în mod constant în ultimii opt ani. Raportul personal/deținuți, de 1 la 3, este alterat prin comparație cu alte state din Uniunea Europeană, având în vedere faptul că în România absolut toate misiunile cu deținuți sunt efectuate de personalul din penitenciare, inclusiv escortare sau transfer, iar unitățile și dotările sunt uzate moral și insuficiente„, a anunțat președintele SNLP, Ștefan Teoroc.

Acesta a mai precizat că schema de personal este subdimensionată, generând suprasolicitarea personalului existent, de 12.500 de salariați.

Din acest motiv, s-a efectuat un număr enorm de ore suplimentare de muncă, de 500.000, imposibil de compensat și în creștere permanentă. Nu în ultimul rând, nu au fost achitate drepturile salariale hotărâte de Guvernul și Parlamentului României în anul 2014 pentru personalul din structura de apărare națională. De asemenea, echipamentul de muncă achiziționat în anul 2014 este de o calitate foarte slabă, chinuind salariații pe timp de caniculă„, a precizat președintele SNLP.

Acesta a precizat că va merge la registratura Ministerului Justiţiei, unde va depune o listă cu principalele revendicări.

Liderul de sindicat a menționat, totodată, că salariații din penitenciare vor purta, începând cu data de 13 august, banderole negre, în semn de susținere a acțiunilor declanșate de SNLP.

Este inadmisibil faptul că, la ora actuală, paza din anumite penitenciare este asigurată tot de deținuți, bineînțeles selectați dintre cei mai puțin periculoși. De asemenea, România pierde numeroase procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și ajunge să plătească bani care ar fi putut fi folosiți pentru investiții. În funcție de rezultatele acțiunii de protest de mâine (joi — n. r.), vom decide pașii pe care îi vom face în perioada următoare, printre aceștia numărându-se și organizarea unui miting de amploare„, a afirmat Ștefan Teoroc.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Câți români s-au uitat la Istvan Kovacs arbitrându-l pe Lionel Messi. Antena 1 și-a demolat concurența și în Canada – Africa de Sud
Capital.ro
Avertisment de la INS pentru economie. Milioane de români au trăit în sărăcie în 2025. Copiii și tinerii sunt categoriile cele mai afectate
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?