Statele est-europene insistă pentru instalarea de BAZE PERMANENTE pe teritoriul lor

Statele membre NATO din estul Europei își vor uni forțele pentru a spori presiunea asupra alianței militare de a instala baze permanente pe teritoriul lor, acestea urmând să aibă o întâlnire la București la începutul lunii noiembrie, a declarat luni un consilier al noului președinte polonez Andrzej Duda, relatează Financial Times, citată de Agerpres. 
Filip Stan
17 aug. 2015, 20:15
Statele est-europene insistă pentru instalarea de BAZE PERMANENTE pe teritoriul lor

Țările din flancul estic al Alianței se vor reuni la 3-4 noiembrie la București, a declarat consilierul pe politică externă al președintelui polonez, Krzysztof Szczerski, într-un prim semn de acțiune concretă din partea acestor state membre de a face lobby pentru o prezență sporită a NATO în regiune, în contextul temerilor privind o intensificare a agresiunii Rusiei.

Polonia cere de mult timp instalarea de baze permanente pe teritoriul său, iar noul președinte a făcut din aceasta o prioritate a mandatului său. Însă unele state occidentale, în special Germania, se opun ideii, temându-se că o astfel de măsură ar antagoniza Moscova și ar amplifica tensiunile dintre Europa și Rusia, potrivit Agerpres.

Duda a declarat săptămâna trecută pentru Financial Times că NATO nu ar trebui să trateze Polonia ca o „zonă tampon”. Președintele polonez va găzdui anul viitor summitul bienal al NATO la Varșovia, unde propunerea pentru noi baze permanente în estul Europei se va afla în fruntea agendei. „Astăzi, când ne uităm la dispersia bazelor, vedem că frontiera este Germania. NATO încă nu a luat notă de trecerea Poloniei dintre Est spre Vest”, a afirmat Duda, care a fost învestit președinte la 7 august.

Citeşte şi Rusia ia atitudine faţă de expansiunea „inadmisibilă” a NATO. Cum şi-a schimbat doctrina militară

Astfel, liderii din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România se vor reuni într-un summit la 3 și 4 noiembrie la București, a declarat luni Krzysztof Szczerski. „Un consens în cadrul NATO trebuie să reflecte într-o măsură mai mare punctul de vedere al Poloniei”, a spus el.

După anexarea Crimeii de către Rusia anul trecut, Polonia și țările baltice au solicitat în mod repetat Alianței Nord-Atlantice staționarea permanentă de trupe pe teritoriile lor, pentru întărirea flancului estic al organizației.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT