Un cunoscut cardiolog din Iaşi a murit la câteva zile de la decesul soţiei

Tragedie în familia de medici Datcu: fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la Spitalul  "Sfântul Spiridon" nu a rezistat şocului provocat de decesul soţiei.
Alina Costache
19 aug. 2015, 06:27
Un cunoscut cardiolog din Iaşi a murit la câteva zile de la decesul soţiei

Prof. dr. Mihail Dan Datcu, renumit medic cardiolog, fost şef al Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Sf. Spiridon”, s-a stins ieri din viaţă, la o săptămână după moartea soţiei sale, prof. dr. Georgeta Datcu, în urma unui accident vascular cerebral suferit la Spitalul „Parhon”, unde era internat de mai multe zile, scrie Ziarul de Iaşi.

Colegii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) şi cei de la Spitalul „Sf. Spiridon” spun la unison că profesorul Datcu a fost, alături de soţia sa, un formator de şcoală medicală care a făcut cunoscută Clinica de Cardiologie datorită relaţiei sale deosebite cu pacienţii, nu numai implicării administrative în coordonarea acesteia.
Cei care l-au cunoscut vorbesc despre un om dedicat, care s-a remarcat prin profesionalismul cu care şi-a făcut meseria. „Profesorul Datcu a fost un om dedicat meseriei, mai întâi de dascăl şi apoi de medic, şi un prieten adevărat. Dacă ar fi să-i facem o caracterizare am putea spune pe scurt că şi-a trăit viaţa în profesie”, a spus prof.dr. Vasile Astărăstoae, fostul rector al UMF şi un apropiat al acestuia.

Profesorul Mihail Datcu, în vârstă de 69 de ani, se pensionase de câţiva ani şi se retrăsese din activitatea didactică, însă a preferat să o continue pe cea medicală. Medicul, absolvent al UMF şi cadru didactic în universitate pentru aproape 40 de ani, a fost prodecanul Facultăţii de Medicină Generală, imediat după Revoluţia din 1989 îndeplinind şi funcţia de decan interimar.
„Profesorul Datcu a dat valoare Clinicii de Cardiologie prin implicarea extraordinară atât în activitatea medicală, cât şi în cea didactică, fiind un formator extraordinar de medici şi dascăli în acelaşi timp. Ambii soţi, şi doamna Datcu, şi domnul Datcu, ţineau nişte cursuri magistrale pe care păcat că nu am fost inspiraţi să le înregistrăm. Ambii au fost mereu împreună, unul alături de celălalt. Nenorocirea a făcut să nu poată pleca acum tot unul fără celălalt”, a arătat prof.dr. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină Generală de la UMF.
Potrivit decanului, profesorul Datcu organiza pentru studenţi seri clinice excepţionale şi se ocupa şi de realizarea unei reviste medicale a spitalului. Dispariţia cardiologului vine la o săptămână de la moartea soţiei sale şi la câteva zile după pierderea unui alt profesor renumit al Iaşului medical, prof. dr. Constantin Pleşa.

„După cum vedem, tragediile se ţin lanţ, pentru că, după ce acum câteva zile a fost înmormântată soţia profesorului Datcu şi profesorul Pleşa, acum spitalul pierde un alt medic de excepţie. Sunt pierderi irecuperabile pentru spitalul nostru având în vedere că într-o săptămână au dispărut trei valori ale medicinei româneşti, şi chiar europene. Profesorul Datcu a vrut să rămână în spital după pensionare, eu am acceptat, însă în ultimul timp din cauza stării de sănătate s-a retras singur din activitate”, a spus ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
“Gnahore și Boateng la Rapid!” Daniel Pancu, sfătuit să-i transfere pe fundașii lui Dinamo, liberi de contract
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Obligație pentru cei care au balcon. Se obține autorizație în 30 de zile
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Avertisment privind hantavirus! Nu este un nou COVID-19
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi