CODUL FISCAL. Tăriceanu: ALDE susţine reducerea TVA la 19%

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, miercuri, că partidul său va susţine Codul fiscal în varianta în care a fost votată de Parlament, cu TVA de 19%.
Iulian Tudor
19 aug. 2015, 14:15
CODUL FISCAL. Tăriceanu: ALDE susţine reducerea TVA la 19%

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că ALDE va susţine actualul Cod fiscal, în forma adoptată în Parlament.

„Este şi o chestiune de consecvenţă, de angajament faţă de partenerii sociali, partenerii din mediul economic, faţă de Coaliţia pentru dezvoltare cu care am lucrat şi am convenit aceste măsuri”, a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă ALDE este de acord cu TVA de 20%, având în vedere că premierul Victor Ponta s-a arătat dispus să accepte această variantă, copreşedintele ALDE a spus că nu este de acord şi că nu a existat nicio discuţie în cadrul coaliţiei de guvernare pe această temă.

„Eu cred că TVA trebuie redusă la 19% pentru că trebuie dat un impuls puternic consumului. Renunţarea la un punct procentul de la TVA nu schimbă radical datele problemei. Nu din acest punct de reducere a TVA am avea, eventual, anumite dezechilibre, dar cred că impactul psihologic aupra consumatorilor, şi asupra pieţei, şi asupra economiei va fi unul mult mai mare decât dacă reducem la 19%, mai ales având în vedere că înainte TVA a fost acest nivel”, a mai spus Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a mai spus că a văzut scrisoarea privind cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis şi că nu există nicio observaţie punctuală, „în scrisoare sunt făcute numai considerente de ordin general”, iar Parlamentul nu are obligaţia să ia în discuţie o anumită prevedere a Codului fiscal, ci să-l aprobe pe ansamblul său.

Întrebat dacă există posibilitatea ca premierul să fi fost convins de preşedinte, în timpul întâlnirii de miercuri, pentru reducerea TVA la 20%, Tăriceanu a spus: „Am îndoieli că există date la Cotroceni care să demonstreze în mod riguros că TVA se poate reduce numai la 20 de procente şi nu la 19”.

De asemenea, el a spus că reducerea TVA la alimente şi-a arătat deja impactul pozitiv, lucru care „ar trebui să dea de gândit multora care se opun”.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că noul Cod fiscal readuce România la acelaşi nivel de competitivitate cu ţările din jur, cu care este în competiţie pentru atragerea investiţiilor.

Referitor la creşterea salariilor, Tăriceanu a spus că acest lucru nu se poate face simultan pentru toate categoriile, aceste cheltuieli trebuie făcute etapizat, iar obiectivele la care s-a referit premierul pe această temă vor putea fi atinse în trei ani.

Joi urmează să aibă loc consultări tehnice între partidele politice legate de proiectul Codului fiscal, trimis spre reexaminare Parlamentului de către preşedintele Klaus Iohannis.

O sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea acestui proiect este prevăzută la începutul săptămânii viitoare.

Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, că speră ca liderii politici şi Parlamentul să ţină cont de „opinia tehnocrată” venită din partea Executivului şi Codul fiscal să fie aprobat săptămâna viitoare în Parlament şi promulgat de preşedinte, el afirmând totodată că este important să se termine „bătălia politică”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Marian Mexicanu, declarații tulburătoare despre înmormântarea lui. Fanii sunt îngrijorați: ”Vreau să mor elegant”
Fanatik.ro
Cine transmite la TV Universitatea Craiova – Levski Sofia! Datele şi orele de start oficiale ale meciului din turul doi al Ligii Campionilor. Exclusiv
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Cât valorează hainele confiscate de ANAF de la Bianca Drăgușanu. Ce articole sunt scoase la licitație și cum pot fi cumpărate
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Un nou rival în interiorul partidului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România