15 persoane judecate în dosarul unei firme de salubritate, plasaţi în arest la domiciliu

Cele 15 persoane judecate în stare de arest preventiv în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată o firmă de salubritate au fost plasate în arest la domiciliu, a decis miercuri Tribunalul Prahova.
Iulian Tudor
19 aug. 2015, 20:53
15 persoane judecate în dosarul unei firme de salubritate, plasaţi în arest la domiciliu

Magistraţii de la Tribunalul Prahova au decis, miercuri, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu faţă de 15 din cele 18 persoane judecate în acest dosar pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

Citeşte şi: Omul de afaceri Florian Walter a fost arestat în Abu Dhabi şi va fi extrădat

Astfel, judecătorii au dispus plasarea în arest la domiciliu a inculpaţilor Necula Marin, Grigoraş Grigore Adrian, Pop Iustin Atanasiu, Paul Viorel, Paul Gheorghe Nicolae, Vizi Carol Mark, Molnar Arpad Joszef, Molnar Botond Tibor, Hotca Lucia Maria, Corlan Cristian Dumitru, Cărăbăneanu Cătălin Marian, Avram Marius Florin, Dumitru Emil, Oprea Aurelian şi Matei Costel.

Cei 14 inculpaţi bărbaţi se află în Penitenciarul Mărgineni, în timp ce Lucia Maria Hotca este încarcerată la Penitenciarul Târgşor.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore de la comunicare. Cei 15 sunt în arest preventiv din 8 mai.

18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploiești, la începutul lunii iunie, în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, printre acestea aflându-se și unul dintre finanțatorii FC Petrolul Ploiești, Nicolae Capră.

Anchetatorii au dispus disjungerea cercetărilor față de omul de afaceri Florian Walter, patronul firmei, care este dat în urmărire, pe numele său fiind emis mandat de arestare în lipsă.

Walter a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai, iar IGPR a anunțat recent că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite, autoritățile demarând procedurile în vederea extrădării sale în România.

Omul de afaceri Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
Nunțile din octombrie vin cu cheltuieli mari. Cât trebuie să pregătească mirii pentru 100 de invitați
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte