Ponta: Legea achiziţiilor publice şi cea a salarizării, reforme ESENŢIALE. În toamnă vor fi dezbătute

Premierul Victor Ponta a afirmat vineri că, pentru următoarea sesiune parlamentară, Legea achizițiilor publice și Legea salarizării sunt "foarte importante, sunt reforme esențiale".
Iulian Tudor
21 aug. 2015, 14:14
Ponta: Legea achiziţiilor publice şi cea a salarizării, reforme ESENŢIALE. În toamnă vor fi dezbătute

În următoarele patru luni, mai avem câteva legi de făcut, și anume, Legea achizițiilor publice. Nu o să avem investiții publice în România până nu schimbăm legea (…) Legea achizițiilor publice este gata, la 1 septembrie, pe directivă europeană, pleacă în Parlament.

Legea salarizării în sectorul bugetar, care nu înseamnă că, de la 1 ianuarie, toată lumea va primi salarii uriașe, ci înseamnă că, în următorii 4 ani, facem o regulă și o așezare în acest sector. (…) Acestea două, pentru următoarea sesiune, eu zic că sunt foarte importante, sunt reforme esențiale”, a spus premierul Ponta.

Citeşte şi: Victor Ponta, pe litoral. De ce a spus premierul că în Caraibe e mai IEFTIN decât la Mamaia VIDEO

Potrivit acestuia, cele două noi legi vin ca o completare a modificărilor legislative făcute de guvernul pe care îl conduce în primele opt luni ale anului în curs, printre care Codul Silvic, Codul Fiscal, reducerea TVA la 9% la alimente și la serviciile de alimentație publică, introducerea cardului de sănătate, scrie Agerpres.

Premierul Victor Ponta a amintit și faptul că România are toate programele operaționale 2014-2020 în vigoare.

Eu cred că în 2017, 2018, 2019, putem să avem absorbiți toți banii pe care Uniunea Europeană îi alocă României pentru 2014 — 2020″, a afirmat Ponta.

Șeful Guvernului a făcut aceste declarații, vineri, într-o conferință de presă, susținută după o întâlnire, în stațiunea Mamaia, cu reprezentanți ai mediului de afaceri din turism, ai autorităților centrale, locale și ai mediului politic.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce mănâncă fotbaliștii naționalei României înainte de meciul cu Turcia. Preparatele sunt gătite de un celebru chef român
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Judecătorii i-au făcut cadou de ziua de naștere
Playtech.ro
Cine transmite meciul Turcia – România la TV și la ce oră începe. Toate detaliile despre barajul din 26 martie
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noelia va fi eutanasiată la cerere. Povestea de viață a tinerei de 25 de ani este sfâșietoare: „Vreau doar să nu mai sufăr”
iamsport.ro
După Gigi Becali, încă un patron din SuperLiga a finanțat PSD: ”Nu m-am gândit niciodată că-i voi ajuta”
MediaFlux
Singurul muzeu din România unde nu ai voie să faci fotografii de frica spiritelor! Aici au avut loc mai multe întâmplări ciudate
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj