AVERTISMENTUL ministrului german de Interne cu privire la zona Schengen

Ministrul german de Interne Thomas de Maizière afirmă că nu poate să exludă o suspendare a Acordului Schengen privind circulaţia fără paşaport între cele mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE), relatează BBC News online.
Iulian Tudor
22 aug. 2015, 14:15
AVERTISMENTUL ministrului german de Interne cu privire la zona Schengen

Ministrul german de Interne Thomas de Maizière a declarat vineri, pentru BBC, că el susţine Acordul Schengen, dar că acesta poate fi „în pericol”. De asemenea, el a îndemnat Marea Britanie să accepte mai mulţi imigranţi.

Germania se aşteaptă să primească 800.000 de solicitanţi de azil numai anul acesta – cu mult mai mult decât alte state membre UE, scrie Mediafax.

Desigur, Marea Britanie are un rol special – nu este parte la Schengen”, a spus el. „Însă toate statele UE este necesar să fie mai conştiente de responsabilităţile pe care le au”, a îndemnat ministrul.

Din zona Schengen fac parte 26 de state europene, marea majoritate membre UE, care a abolit controalele la frontiere şi a introdus reguli comune cu privire la azil.

Însă de Maizière afirmă că zona Schengen este ameninţată din cauza ţărilor care eşuează să adere la principiul potrivit căruia responsabilitatea în procesarea solicitărilor revine ţării care a jucat cel mai important rol în intrarea solicitantului pe teritoriul UE.

Acest principiu este prevăzut de Regulamentul de la Dublin. Cei mai mulţi imigranţi ilegali care traversează Mediterana sosesc în Grecia şi Italia, ale căror autorităţi afirmă că nu pot face faţă acestui val. Mulţi imigranţi pornesc apoi către nord, prin zona Schengen, în speranţa să obţină azil altundeva în UE.

„Dacă nu respectă nimeni legea, atunci (zona) Schengen este în pericol. De aceea avem nevoie urgent de soluţii europene„, a subliniat ministrul german de Interne.

Thomas de Maizière a făcut aceste declaraţii în contextul a ceea ce un oficial UE a catalogat „cea mai dură criză a refugiaţilor de la al Doilea Rzboi Mondial” încoace.

Aproximaiv 340.000 de imigranţi au sosit în UE numai anul acesta, dintre care mulţi în ambarcaţiuni improvizate, periculoase, în Italia şi Grecia, a anunţat Agenţia europeană FRONTEX.

Poliţia macedoneană a utilizat vineri gaze lacrimogene împotriva unor imigranţi blocaţi la frontiera cu Grecia, care încercau să pătrundă în această ţară şi să-şi continue drumul către nord.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
„Offside!” Andrei Cordea, ironie maximă pe internet după controversa de la CFR Cluj – Universitatea Craiova. Foto
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Grădinițe de vară 2026 în București. Ce sectoare continuă programul și când încep înscrierile
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Nicușor Dan, anunț de ultimă oră. Ce guvern va avea România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi