Negocieri între cele două Corei: Seulul acuză Phenianul de ipocrizie

Coreea de Sud și Coreea de Nord și-au reluat duminică negocierile începute cu o zi înainte pentru evitarea unui conflict armat, însă Seulul a acuzat Phenianul de subminarea discuțiilor procedând la noi desfășurări de armament naval și terestru.
Iulian Tudor
23 aug. 2015, 09:41
Negocieri între cele două Corei: Seulul acuză Phenianul de ipocrizie

Ministerul Apărării sud-coreean a declarat că Phenianul și-a dublat unitățile de artilerie la frontieră și a dislocat 50 de submarine de la bazele lor militare, potrivit Agerpres.

„Coreea de Nord adoptă o atitudine ipocrită în timp ce discuțiile continuă”, a declarat un oficial al ministerului sud-coreean.

Negocierile au fost reluate în satul de la frontieră Panmunjom, unde a fost semnat acordul de încetare a focului după războiul din 1950-1953. Discuțiile au fost suspendate după zece ore de negocieri fără niciun rezultat care s-au încheiat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În opinia analiștilor, continuarea negocierilor reprezintă un semnal pozitiv. Președinția sud-coreeană a afirmat că cele două părți „continuă să-și reducă divergențele”.

Situația rămâne însă tensionată. Armatele celor două țări sunt în stare de alertă maximă și desfășoară armament de-a lungul frontierei, unde schimburi de tiruri de artilerie au avut deja loc.

Coreea de Nord cere Coreii de Sud să înceteze operațiunile de propagandă de la frontieră împotriva regimului de la Phenian, amenințând în caz contrar cu o „reacție militară extrem de puternică”.

Seulul îi cere în schimb Phenianului să prezinte scuze pentru explozia unei mine antipersonal care a mutilat doi soldați sud-coreeni în timp ce patrulau la frontieră la începutul lunii august.

Cele două Corei sunt, din punct de vedere tehnic, încă în stare de război, întrucât Războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat cu un simplu acord de încetare a focului și nu cu un tratat de pace.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Harta politică a peluzelor din Europa. Nazism, antifascism și războaie între ultrași. Ce se ascunde în spatele scandalurilor din cupele eruopene
Capital.ro
Sprijin financiar de 1.000 de lei pentru tinerii din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii de la stat
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT