Dragnea a STABILIT cu Gorghiu când va avea loc întâlnirea pe Codul Fiscal

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că întâlnirea liderilor partidelor parlamentare pentru a discuta Codul Fiscal va avea loc joi, în jurul orei 10.00.
Ionela Marcu
24 aug. 2015, 11:21
Dragnea a STABILIT cu Gorghiu când va avea loc întâlnirea pe Codul Fiscal

„Vom avea o întâlnire joi cu celelalte partide parlamentare. Vreau să precizez că am avut o discuţie cu doamna Gorghiu şi am stabilit ca joi, în jurul orei 10.00, sa avem întâlnirea liderilor politici  pe marginea Legii Codului Fiscal, la Palatul Parlamentului„, a spus Liviu Dragnea.

Dragnea a precizat că, la întâlnirea de joi, „în mod firesc”, coaliţia va trebui să meargă cu un punct de vedere comun şi acesta va fi conturat până atunci.

„Este important ca noi sa avem intalnirea joi si sa avem un punct de vedere comun. Codul nu e o joaca de copii, este una dintre cele mai importante legi care poate genera în România dezvoltare sau nu„, a adăugat Dragnea.

Sesiunea extraordinară, convocată luni la Senat, pentru a dezbate cererea de reexaminare a Codului Fiscal, a fost anulată. Decizia a fost luată după ce liderii coaliţiei au decis să propună partidelor din opoziţie o întâlnire pentru luarea unei decizii politice pe noul Cod. Dezbaterile şi votul în Parlament ar urma astfel să aibă loc în sesiunea ordinară a Parlamentului.

CITEŞTE ŞI DECIZIA coaliţiei. CODUL FISCAL va fi AMÂNAT. Dragnea: Nu mai putem vorbi de o sesiune extraordinară

PNL este de acord cu întâlnirea liderilor partidelor parlamentare pentru o decizie pe Codul Fiscal, aşa cum a propus coaliţia de guvernare. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu spune că „este îmbucurător” faptul că, după discuţiile tehnice, urmează cele politice şi crede că, prin propunerea lansată luni, coaliția „se disociază de heirupismul lui Victor Ponta în ceea ce privește măsurile guvernamentale”.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta: „Nu mi-am schimbat părerea cu privire la Codul Fiscal. Eu mi-am făcut treaba”

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după ședința coaliției de guvernare, că nu și-a schimbat părerea cu privire la adoptarea Codului fiscal în forma propusă de Guvern, respectiv cu TVA de 20% și prevederi „foarte bune” pentru mediul de afaceri.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali a avut dreptate! Cifrele spun că el a fost cel mai slab jucător de la FCSB la debutul lui Reghecampf
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cât curent consumă, de fapt, încărcătorul lăsat permanent în priză. Calculul pe un an
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte