Stupoare la Sofia: Parlamentul bulgar a respins un proiect de lege anticorupţie

Parlamentul de la Sofia a respins joi un proiect de lege anticorupție care ar fi permis intensificarea controlului asupra politicienilor și funcționarilor publici, Bulgaria fiind adesea criticată de instituțiile europene pentru lipsa progreselor în combaterea corupției.
Iulian Tudor
03 sept. 2015, 16:07
Stupoare la Sofia: Parlamentul bulgar a respins un  proiect de lege anticorupţie

Textul, propus de guvernul de coaliție condus de premierul conservator Boiko Borisov, a fost susținut de numai 101 de deputați dintre cei 211 prezenți.

Proiectul prevedea crearea unui ‘birou de luptă împotriva corupției în sferele înalte ale puterii’, ce ar fi urmat să monitorizeze circa 10.000 de responsabili, respectiv oameni politici, înalți funcționari și magistrați, precum și consilieri municipali, rectori de universități, directori de spitale și șefi de proiecte finanțate din fonduri europene.

Două mici partide din coaliția guvernamentală, ABV (de stânga) și Frontul Patriotic (naționaliști), care au împreună 29 de mandate în legislativ, s-au abținut de la vot, astfel că poziția lor a jucat un rol decisiv în respingerea proiectului. Parlamentarii Frontului Patriotic s-au opus în special unei dispoziții din lege care prevedea posibilitatea lansării unei investigații pe baza unui denunț anonim.

La rândul său, președintele Partidului Socialist (de opoziție), Mihail Mikov, consideră că legea ar fi putut permite guvernului să desfășoare acțiuni represive împotriva opoziției.

După vot, vicepremierul pentru afaceri europene Meglena Kuneva (fost comisar european) a deplâns ‘lipsa voinței de a lupta împotriva corupției’. ‘Proiectul de lege a stârnit teamă multor deputați, prin efectul său potențial asupra intereselor acestora și ale persoanelor pe care ei le apără’, a explicat Kuneva.

De la aderarea lor la UE, în 2007, Bulgaria și România sunt monitorizate de Comisia Europeană cu ajutorul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), prin care este urmărită eficiența justiției din aceste două țări în combaterea corupției.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte