Un taximetrist din Craiova, ameninţat cu cuţitul şi jefuit de doi tineri

Atac incredibil în Craiova. Doi tineri au jefuit un taximetrist pe care l-au ameninţat cu un cuţit. Unul dintre tâlhari s-a urcat apoi la volan şi a condus până pe un câmp. Acolo, cei doi l-au abandonat pe şofer, cu tot cu maşină. Înainte să dispară, i-au furat omului banii.
Iulian Tudor
04 sept. 2015, 10:17
Un taximetrist din Craiova, ameninţat cu cuţitul şi jefuit de doi tineri

Un tânăr de 21 de ani şi un altul de 18 ani, ambii din Craiova, au solicitat unui taximetrist în vârstă de 50 de ani să-i ducă până la ieşirea din oraş. Ajunşi la destinaţie, unul dintre cei doi tineri l-a ameninţat pe taximetrist cu un cuţit şi l-a obligat să treacă pe scaunul din dreapta, iar celălalt a condus autoturismul până s-a oprit motorul, potrivit România TV.

Cei doi i-au furat taximetristul 98 de lei. I-au distrus actele de identitate, iar staţia de emisie-recepţie au aruncat-o din autoturism. Prejudiciul cauzat este de 1.500 de lei.

Pe numele celor doi a fost întocmit dosar de cercetare penală. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT