Atac asupra militarilor. Coaliţia arabă intensifică raidurile aeriene în Yemen, împotriva rebelilor

Coaliția arabă condusă de Arabia Saudită și-a intensificat sâmbătă raidurile împotriva rebelilor din Yemen, a doua zi după uciderea a 60 de militari într-un atac cu rachetă, cea mai mare pierdere de vieți omenești de la începutul intervenției sale în această țară.
Filip Stan
06 sept. 2015, 05:18
Atac asupra militarilor. Coaliţia arabă intensifică raidurile aeriene în Yemen, împotriva rebelilor

Emiratele Arabe Unite (EAU) au înregistrat cea mai grea pierdere, cu 45 de morți, urmate de Arabia Saudită (10) și Bahrein (5), în urma atacului rebelilor care, conform unor surse militare și a unui ministru din EAU, au lansat o rachetă sol-aer asupra unei baze a coaliției de la Safer, în provincia Marib.

EAU, unul dintre principalii piloni ai coaliției, au decretat trei zile de doliu și drapelele au fost coborâte în bernă după această „vinere neagră”, cea mai gravă lovitură dată armatei acestui stat de la obținerea independenței, în 1971.

Pentru Arabia Saudită sunt primele victime înregistrate în rândul forțelor sale de când a preluat conducerea, în martie, a unei coaliții arabe care lansează lovituri aeriene asupra rebelilor șiiți susținuți de Iran pentru a-i împiedica să preia controlul țării.

Drept represalii pentru atacul de vineri, avioanele saudite și din Emirate și-au intensificat sâmbătă raidurile asupra pozițiilor rebelilor Houthi și a aliaților lor, unitățile armate rămase fidele fostului președinte Ali Abdullah Saleh.

Acestea au atacat cartierul general al forțelor speciale de la Sanaa și depozite de armament de pe două coline din apropierea capitalei controlate de rebeli, provocând explozii, potrivit martorilor. Deasupra locurilor bombardate se înălțau coloane de fum, iar locuitorii din zonă, panicați, s-au retras în locuințe.

„Sunt raidurile cele mai violente de la Sanaa” de la începutul campaniei aeriene arabe de la 26 martie, conform unui responsabil local.

Citeşte şi Atac Al Qaeda în Yemen: 20 de soldaţi au fost ucişi şi 25 au fost răniţi

Avioanele au vizat și poziții de la Bayhan, la sud de Marib, provocând moartea a 12 rebeli. Este locul de unde s-a lansat racheta care a lovit baza coaliției, susține un responsabil provincial și un ofițer.

Coaliția arabă a intervenit în Yemen pentru a-l susține pe președintele Abd Rabbo Mansour Hadi, nevoit să i-a drumul exilului în Arabia saudită vecină din cauza faptului că rebelii Houthi au reușit să cucerească regiuni mari în urma unei ofensive lansate în iulie 2014.

După aproape cinci luni de raiduri aeriene intensive, coaliția a adus un sprijin la sol forțelor armate fidele președintelui exilat, ceea ce a permis ca de la jumătatea lui iulie să fie recucerite cinci provincii din sud și să se realizeze o mobilizare militară la Marib în vederea unei eventuale ofensive spre Sanaa și regiunile din nord aflate sub controlul rebelilor.

În ciuda pierderilor mari, EAU și Arabia Saudită s-au declarat hotărâte să pună capăt o dată pentru totdeauna insurecției rebelilor, notează AFP.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Nu joacǎ la retur! Lovitură încasată de Universitatea Craiova cu Ararat! Un jucător de bază e out
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat