Nadia Comăneci, fericită pentru Simona Halep: Îmi place când luptă până la sfârşit

Simona Halep s-a calificat în semifinale la US Open, după ce a învins-o cu 6-3, 4-6, 6-4 pe Victoria Azarenka, victoria sa stârnind un val de simpatie din partea marilor personalităţi ale sportului.
Daniel Spătaru
10 sept. 2015, 05:29
Nadia Comăneci, fericită pentru Simona Halep: Îmi place când luptă până la sfârşit

Simona Halep a fost susţinută din tribune de Nadia Comăneci în meciul jucat cu Victoria Azarenka, în sferturile de finală ale US Open. Fosta mare gimnastă a vibrat la fiecare minge, iar la finalul partidei a fost fericită pentru Simona. „Am reuşit să ajung la acest meci care a foarte frumos şi foarte greu în acelasi timp, ea a dominat primul set absolut, şi îmi place tot timpul când luptă până la sfârşit şi revine şi îşi arată dominarea. Voi fi prezentă şi la semifinale, stau de pe o zi pe alta„, a declarat Nadia Comăneci la finalul jocului câştigat de Simona, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Citeşte şi Simona Halep: Este grozav să fiu în semifinale, savurez acest turneu

În momentul în care i s-a transmis că-i poartă noroc Simonei, Nadia a răspuns: „Ea a fost cea care şi-a purtat noroc, ea a jucat efectiv. Este foarte talentată şi foarte ambiţioasă”.

Singura câştigătoare din România a unui Grand Slam, Virginia Ruzici, actualul manager al Simonei Halep, a declarat că aceasta a avut o revenirea extraordinară după întreruperea cauzată de ploaie la meciul cu Azarenka, subliniind că jucătoarea şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa de a câştiga.

„Simona a avut o revenire extraordinară după întreruperea cu ploaia, şi-a dat în sfârşit drumul la picioare, la braţ, la minte, şi-a regăsit luciditatea şi dorinţa absolută de a câştiga.Toată echipa a facut maximum pentru ca ea să fie astăzi într-o stare mentală perfectă”, a declarat Ruzici.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT