Contestaţia ELENEI UDREA a fost respinsă. Fostul ministru rămâne sub control judiciar

Elena Udrea va fi judecată în continuare sub control judiciar în Dosarul Gala Bute. Magistraţii ICCJ au respins cererea fostului ministru al Turismului de a fi cercetată în libertate. 
Ionela Marcu
10 sept. 2015, 08:58
Contestaţia ELENEI UDREA a fost respinsă. Fostul ministru rămâne sub control judiciar

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au judecat, miercuri, contestaţia depusă de Elena Udrea la prelungirea măsurii de control judiciar impusă în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea se arăta sceptică că instanţa va decide ridicarea controlului judiciar, ceea ce s-a şi întâmplat.

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor şi Ariton Ion împotriva încheierii din data de 4 august 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.1532/1/2015. Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 135 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 35 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.„, se arată în minuta instanţei.

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA, la ICCJ. Fostul ministru nu crede că va scăpa de controlul judiciar: Puţin probabil VIDEO

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde magistraţii decid dacă admit contestaţia la prelungirea măsurii de control judiciar impusă în dosarul Gala Bute. La plecare de la ICCJ, Elena Udrea a mărturisit că nu înţelege de ce trebuie să semneze la Poliţie de două ori pe săptămână, de vreme ce, oricum, merge la Parlament de patru ori pe săptămână.

„Am adus ca argument faptul că merg la Parlament de patru ori pe săptămână, semnez acolo, este inutil să mai semnez şi la Poliţie de două ori pe săptămână. Orice măsură trebuie să aibă şi un scop, care este scopul pentru care trebuie să mă duc de două ori la secţia de Poliţie?

Al doilea argument a fost că eu nu am încercat să influenţez părţi din dosar nici măcar când eram ministru şi angajaţii erau chemaţi la DNA. Niciodată nu am întrebat de ce sunt chemaţi, ce sunt întrebaţi acolo. Cu atât mai puţin aş încerca acum să influenţez pe cineva.

Cred că trebuie reglementat foarte bine mersul acesta la poliţie, pentru că dacă sunt patru zile la Parlament, mai sunt şi persoană publică, presa vede că sunt acolo, ce rost are să mai vin la secţia de Poliţie”, a spus Elena Udrea.

Aceasta a mai precizat că nu are planuri să plece în străinătate. „Acum a început şi Parlamentul, iar concediul l-am făcut la Năvodari”, a precizat ea.

În dosarul Gala Bute, Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu şi spălare de bani în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Aceasta a precizat, referitor la arestarea lui Sorin Oprescu, că „este foarte greu pentru cineva care este dependent de un tratament medicamentos”. „Condamnat la chinuri sigur este”, a completat Elena Udrea.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră despre transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Actele s-au semnat!”. Exclusiv
Capital.ro
Incendiile de vegetație se extind în Europa. Mii de oameni au fost evacuați, iar sute de pompieri luptă cu flăcările
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Weekendul 15-16 august este influențat de ecourile Eclipsei de Soare în Leu. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat