Ministrul Educaţiei: Anul şcolar 2016-2017 va începe tot în săptămâna cu 15 septembrie

Potrivit calendarului anului şcolar 2015-2016, elevii vor avea o săptămână în plus de vacanţă la iarnă, dar vor termina şcoala cu o săptămână mai târziu în iunie. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri, la România TV, că a renunţat la ideea începerii anului şcolar viitor pe 5 septembrie. Aşadar, anul şcolar 2016-2017 va începe tot în săptămâna cu 15 septembrie.
Marius Neagu
11 sept. 2015, 07:56
Ministrul Educaţiei: Anul şcolar 2016-2017 va începe tot în săptămâna cu 15 septembrie

„Am iniţiat un proces de consultare cu privire la începerea anului şcolar următor. A fost avansată ideea începerii anului şcolar 2016-2017 în data de 5 septembrie.

Doar 16% dintre părinţi au dorit ca anul şcolar să înceapă mai devreme. Asociaţiile din Turism au cerut să rămânem la săptămâna 15 septembrie 2016. Am ajuns la concluzia că anul şcolar e bine să înceapă cu 15 septembrie.

Având în vedere acest lucru, s-a creat spaţiul necesar pentru ca elevii şi profesorii să nu mai finalizeze vacanţa de iarnă pe 3 ianuarie, lucru care este absolut neconvenabil. Vacanţa de iarnă se va încheia în acest fel pe 10 ianuarie„, a declarat ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu la România TV.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la începutul lunii august, la finalul primei runde de dezbateri pe tema noii Legi a Educaţiei, că anul şcolar 2016-2017 va începe pe 5 septembrie.

„Există o cerere susţinută cu argumente şi am apreciat din partea Consiliului Elevilor cererea de a începe şcoala mai devreme. Am apreciat maturitatea abordării, cu atât mai mult cu cât solicitarea a venit din partea elevilor, dar împreună cu precizarea că nu doresc aplicarea acestui lucru din 2015. Au dorit aplicarea din 2016, ceea ce am luat în considerare în momentul în care am aprobat calendarul pentru 2015-2016, l-am finalizat pe data de 4 septembrie, astfel încât pe 5 septembrie să înceapă următorul an şcolar„, preciza Sorin Cîmpeanu.

CITEŞTE ŞI Anunţ de ultima oră înainte de începerea noului an şcolar: Vacanţa de iarnă, prelungită cu o săptămână

Anul şcolar 2015-2016 începe la data de 1 septembrie 2015, se încheie la data de 31 august 2016 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I
Cursuri – luni, 14 septembrie 2015 – vineri, 18 decembrie 2015
În perioada 31 octombrie-8 noiembrie 2015, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă: sâmbătă, 19 decembrie 2015 – duminică, 10 ianuarie 2016
Cursuri – luni, 11 ianuarie 2016 – vineri, 5 februarie 2016
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 6 februarie 2016 – duminică, 14 februarie 2016

Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 15 februarie 2016 – vineri, 22 aprilie 2016
Vacanţa de primăvară: sâmbătă, 23 aprilie 2016 – marţi, 3 mai 2016
Cursuri – miercuri, 4 mai 2016 – vineri, 24 iunie 2016
Vacanţa de vară: sâmbătă, 25 iunie 2016 – duminică, 11 septembrie 2016.”

Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 175 de zile lucrătoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT