Deputatul Bogdan Diaconu îi solicită lui Iohannis organizarea unui referendum în problema imigranţilor

Deputatul Bogdan Diaconu, președinte al Partidului România Unită (PRU), i-a solicitat, sâmbătă, președintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum în chestiunea imigranților, astfel încât cetățenii să se pronunțe cu privire la cota de refugiați propusă de Uniunea Europeană pentru România, avertizându-l ca dacă nu-l va organiza, ar putea fi suspendat pe motiv că a încălcat Constituția.
Iulian Tudor
12 sept. 2015, 13:06
Deputatul Bogdan Diaconu îi solicită lui Iohannis organizarea unui referendum în problema imigranţilor

Într-o scrisoare deschisă adresată șefului statului, Diaconu invocă articolul 90 din Constituție, potrivit căruia „Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național”.

„Acceptarea unei cote de imigranți reprezintă, cu certitudine, o problemă de interes național, iar o decizie în acest sens nu poate fi luată în spatele ușilor închise, mai ales dacă aceste uși nu sunt românești. (…) Românii v-au votat pe 16 noiembrie 2014 ca să-i reprezentați pe ei și interesele lor, nu ca să fiți guvernatorul țării la ordinele Berlinului!”, se arată în scrisoarea menționată.

CRIZA IMIGRANŢILOR, bilanţ cutremurător. Peste 430.000 de imigranţi au traversat Mediterana din ianuarie

Diaconu consideră că în cazul în care se va apela la un astfel de instrument, România va fi chiar un exemplu de bune practici din acest punct de vedere și alte state îi vor putea urma exemplul.

Pe de altă parte, Bogdan Diaconu îi amintește șefului statului de art.3 alin. (4) din Constituție, care precizează că „pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine” și că în virtutea sa, Iohannis ar putea fi suspendat, dacă nu organizează un referendum pe problema refugiaților sau nu ține cont de rezultatele acestuia.

„Dacă nu o veți face, atunci poporul își va întoarce fața de la dumneavoastră și nu veți mai fi președintele lucrului bine făcut, ci președintele unei suspendări bine făcute, pentru că românii nu vă vor ierta”, a arătat deputatul.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
El este fotbalistul român care nu și-a luat cetățenia turcă dintr-un motiv uluitor: „În viață nu știi ce se întâmplă”
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce salarii oferă Umbrărescu angajaţilor săi: Condiţiile de pe şantierele ”regelui asfaltului”
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
Trump e pregătit să dezlănțuie Iadul. Panică pe piețe după ce barilul de petrol a atins un nivel record
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj