Săpunurile antibacteriene NU sunt mai eficiente decât cele obişnuite

Săpunurile antibacteriene pe bază de triclosan, considerate un produs controversat, nu sunt mai eficiente decât săpunurile obișnuite pentru dezinfectarea mâinilor, conform unui studiu publicat miercuri în revista de specialitate "The Journal of Antimicrobial Chemotherapy", scrie AFP.
Alina Costache
16 sept. 2015, 12:30
Săpunurile antibacteriene NU sunt mai eficiente decât cele obişnuite

Pentru a demonstra acest lucru, echipa doctorului Min-Suk Rhee de la Korea University din Seul a examinat efectele triclosanului, cel mai comun dezinfectant din săpunurile antibacteriene, asupra bacteriilor de pe mâini.

Cercetătorii au testat acest ingredient chimic pe 20 tulpini de bacterii (de exemplu, E. coli, Salmonella, Staphylococcus aureus …) cu ajutorul a 16 voluntari adulți și au comparat eficacitatea săpunurilor obișnuite și a celor antibacteriene în eliminarea microbilor de pe mâini.

Ei au expus bacteriile la triclosan timp de 20 secunde, la o temperatură ambiantă de 22 de grade Celsius, precum și la o temperatură mai caldă, recreând în laborator condițiile pentru spălarea mâinilor din viața de zi cu zi.

Pentru testele lor, cercetătorii au folosit o concentrație de triclosan de 0,3%, maximul permis în Uniunea Europeană, Canada, Australia, China și Japonia, a precizat sursa citată.

Voluntarii s-au abținut să recurgă la săpunuri antibacteriene timp de cel puțin o săptămână înainte de testul comparativ, iar apoi s-au spălat bine pe mâini timp de 30 de secunde cu două tipuri de săpun și s-au clătit cu apă fierbinte. Anterior, pe mâinile lor au fost așezate bacterii.

Potrivit studiului, „nu există nici o diferență semnificativă între efectele bactericide ale unui săpun obișnuit și cele ale unui săpun antibacterian atunci când le utilizăm în condițiile vieții reale”.

Triclosan este un agent antibacterian folosit mult timp în multe dintre produsele de igienă (săpun, pastă de dinți, deodorante) și în produsele cosmetice.

„În SUA milioane de consumatori folosesc săpun antibacterian pentru spălarea mâinilor sau a corpului, cheltuind anual aproape un miliard de dolari”, notează cercetătorii. Consumatorii se așteaptă la o protecție superioară împotriva agenților patogeni infecțioși față de cea conferită de săpunurile obișnuite, au spus cu regret autorii studiului.

De asemenea, aceștia au mai relevat că mulți dintre producători și-au retras produsele de pe piață din cauza controverselor cu privire la riscurile pentru sănătate și la lipsa de eficiență a triclosanului. Numai 13 săpunuri antibacteriene din cele 53 studiate în 2014 în Coreea de Sud conțineau triclosan.

După publicarea studiilor legate de triclosan referitoare la cazurile de rezistență la antibiotice și dereglări hormonale, autoritățile din domeniul sănătății din SUA au decis să reexamineze nivelul de siguranță al acestei substanțe, ceea ce ar putea duce la restricții cu privire la utilizarea acesteia.

Citeşte şi Tu te speli corect pe mâini? 5 greşeli frecvente care te pun în pericol

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Antrenorul-agresor din Vaslui, pedeapsă uriașă! Ce va fi nevoit să facă pentru a reveni în fotbal. Update
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Traficul de coșmar care a ținut aproape două săptămâni. Unii șoferi au petrecut cinci zile în coloană
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte