Preşedintele Chinei susţine că ţara sa nu este implicată în furtul de secrete comerciale

Guvernul de la Beijing nu este implicat în furtul de secrete comerciale și nu sprijină companiile chineze care fac acest lucru, a declarat președintele Chinei, Xi Jinping, într-un interviu apărut marți în cotidianul american Wall Street Journal, transmite Reuters.
Filip Stan
22 sept. 2015, 07:16
Preşedintele Chinei susţine că ţara sa nu este implicată în furtul de secrete comerciale

”Furtul cibernetic de secrete comerciale și atacurile contra rețelelor informatice guvernamentale sunt ambele ilegale; astfel de fapte sunt infracțiuni și trebuie să fie pedepsite în conformitate cu legea și cu convențiile internaționale în domeniu”, a menționat Xi Jinping, în interviul publicat înaintea începerii vizitei sale în Statele Unite.”China și Statele Unite au aceleași temeri legate de securitatea cibernetică. Suntem gata să consolidăm cooperarea cu SUA în această privință”, a adăugat șeful statului chinez.

Consilierul american pentru securitate națională, Susan Rice, a avertizat luni China să renunțe la sprijinirea spionajului cibernetic, apreciind că acesta afectează relațiile dintre Washington și Beijing și constituie un motiv de îngrijorare pentru securitatea națională a SUA, informează Agerpres.

Citeşte şi Washingtonul pregăteşte SANCŢIUNI pentru piraţii informatici chinezi suspectaţi de sponaj economic

”Nu este vorba despre o ușoară supărare, ci despre un motiv de îngrijorare pentru securitatea națională și economică a SUA. El pune o enormă tensiune în relațiile noastre bilaterale și este un element esențial în determinarea traiectoriei viitoare a relațiilor SUA-China”, a spus Rice, într-un discurs rostit la Universitatea ‘George Washington’.

Responsabila americană a explicat că problema spionajului cibernetic va fi abordată de președintele Barack Obama în discuțiile cu omologul său chinez în această săptămână, în cursul vizitei acestuia la Washington. Vor fi analizate, de asemenea, relațiile economice bilaterale, aspecte privind drepturile omului în China și situația din Marea Chinei de Sud.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat