Rusia susţine că Polonia este „co-responsabilă” de Al Doilea Război Mondial

Polonia a acuzat Rusia că revine la metodele de manipulare din epoca stalinistă, după ce ambasadorul rus a declarat vineri seară că Varșovia a fost 'co-responsabilă' de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Alina Costache
26 sept. 2015, 16:50
Rusia susţine că Polonia este

„Afirmațiile făcute de cel mai înalt reprezentant al statului rus în Polonia pun sub semnul întrebării adevărul istoric și amintesc de interpretările cele mai mincinoase din epoca stalinistă și comunistă asupra evenimentelor”, a precizat sâmbătă Ministerul polonez de Externe într-un comunicat, citat de AFP.

Ministerul polonez de Externe l-a convocat de asemenea pentru luni pe ambasadorul rus la Varșovia pentru a-i cere explicații pentru afirmațiile sale, potrivit șefului diplomației poloneze, Grzegorz Schetyna, citat de Reuters.

Într-un interviu pentru postul polonez de televiziune TVN24, ambasadorul rus Serghei Andreev a acuzat Polonia că „a blocat crearea unei coaliții împotriva Germaniei naziste”. „Astfel, Polonia a fost co-responsabilă de catastrofa din septembrie” 1939, a adăugat el.

Ambasadorul a justificat invazia sovietică de la 17 septembrie 1939 prin necesitatea „de a garanta securitatea URSS”.

În opinia sa, represiunile sovietice împotriva rezistenței poloneze la sfârșitul războiului și după război au fost motivate de „dorința de a avea o țară prietenă la frontierele sale”.

Andreev a mai spus că relațiile dintre Polonia și Rusia sunt în prezent la cel mai scăzut nivel de după 1945, și asta pentru că Varșovia a ales să înghețe contactele politice și culturale bilaterale. 
„Protestăm ferm împotriva afirmațiilor ambasadorului, care relativizează și justifică acțiunile anti-poloneze ale ‘eliberatorilor’ sovietici care au constat în a aresta, deporta și executa polonezi”, a precizat Ministerul polonez de Externe.

Autoritățile poloneze au criticat „lipsa de respect față de victimele crimelor comise de NKVD (poliția politică sovietică — n.r.) la ordinul celor mai înalți oficial ai URSS”.

Varșovia consideră că opiniile exprimat de ambasadorul Serghei Andreev sunt „dăunătoare relațiilor dintre Polonia și Rusia”.

Întrebată de jurnaliști despre afirmațiile ambasadorului rus, șefa guvernului polonez, Ewa Kopacz, a răspuns scurt: „Chiar și copiii știu în Polonia că nici Ribbentrop și nici Molotov nu erau polonezi”.

În august 1939, Germania nazistă și URSS au semnat un tratat de neagresiune, Pactul Ribbentrop-Molotov, care prevedea o poziție de neutralitate în cazul în care unul dintre semnatari ar fi fost atacat. Însă, protocoalele secrete stabileau în special împărțirea Poloniei între URSS și Germania și anexarea țărilor baltice de către trupele sovietice.

După invazie, peste 200.000 de militari polonezi au fost făcuți prizonieri de război de către Armata Roșie, deportați în URSS sau trimiși pe teritoriile deja ocupate de Germania nazistă. În plus, sute de mii de civili polonezi, considerați dușmani ai poporului de către sovietici, au fost deportați în estul Uniunii Sovietice.

Aproape 22.000 de ofițeri capturați au fost executați fără judecată, în special la Katyn. Moscova a negat mult timp orice responsabilitate, acuzând în schimb Germania nazistă, până după căderea comunismului în 1989.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Fără precedent! Suma colosală pe care o plătesc oltenii pentru testul antidoping comandat la finala SuperLigii cu U Cluj
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Accesul în propria locuință este limitat prin lege. Se cere acordul în aceste cazuri
Playtech.ro
Ryanair taie zboruri spre destinații de vacanță din Europa. Unde vor avea probleme românii care pleacă în concediu
Adevarul
Surpriză de la ANAF - Introduce Inteligența Artificială pentru controale. Experții avertizează: „Apar halucinații, riscul de erori e uriaș”
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Câți bani a primit câștigătoarea Eurovision 2026! România a încheiat concursul pe locul 3
MediaFlux
Cine este Dara, câștigătoarea Eurovision 2026. Tânăra de 27 de ani din Bulgaria a câștigat X Factor în 2015
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi