Obişnuieşti să-ţi îmbraci animalul de companie şi să-l tratezi ca pe o fiinţă umană? Vezi ce spune psihologul

Psihologii numesc dorința obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei, drept antropomorfism, iar umanizarea animalelor de companie a devenit o afecțiune din ce în ce mai răspândită și în România.

„Oamenii le oferă câinilor și pisicilor cam tot ce se oferă ființelor umane: de la naștere asistată, nume de botez, aniversări, cadouri de Crăciun, somn în același pat, înmormântări, până la servicii psihologice pentru câini sau chiar servicii psihologice și pentru părinții animalului răposat… ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, coafor, igienă personală, masaj sau yoga pentru câini. Unele persoane au identificat această nevoie a oamenilor de a-și umaniza animalele de companie și au dezvoltat adevărate afaceri foarte profitabile, oferindu-le servicii care, de regulă, sunt valabile doar ființelor umane”, afirmă psihologul Iuliana Fűlaș.

Chiar și în testul psihologic „Familia mea”, aplicat în cabinetele de psihologie, spune specialistul, în aproximativ 80% din cazuri apare și un animal de companie.

Alte articole

Medicul Cristian Andrei, concediat în urma scandalului de hărţuire sexuală: ”Personal i-am trimis notificarea”

Psihologul Radu Leca, despre destrămarea căsniciei dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: „Pentru un cuplu tânăr, divorțul nu bate la ușă, intră direct”

„Am observat din ce în ce mai multe persoane care vorbesc despre câini și pisici ca și cum ar fi copilul lor. De câte ori nu ați auzit expresia Fetița mea e foarte jucăușă și neastâmpărată, mi-a ros toată mobila? În același timp, este destul de îngrijorător că din ce în ce mai mulți tineri preferă să-și cumpere un animal de companie și refuză să aibă un copil”, spune psihologul Iuliana Fűlaș.

Totodată, specialistul afirmă că atribuirea trăsăturilor umane, tendința de a judeca comportamentul unei ființe non-umane, după modelul uman, atribuindu-i un psihic, însușiri omenești, a devenit cea mai nouă afecțiune în România și în toată lumea, și poartă numele de antropomorfism.

„Dacă persoanele își îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochițe, pantalonași, pantofi sau alte accesorii, din dorința de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie și ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul și singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinși, teama de eșec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubește necondiționat, iar noi credem că avem un control asupra lui, știind că niciodată nu ne va părăsi”, explică psihologul Fűlaș.

Acest tip de fobie (teama de a nu fi parasit), continuă specialistul, impiedică relațiile cu ceilalți oameni, iar prin atribuirea animalelor de trăsături umane, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deținem controlul asupra situației.

„Ne dăm seamă că acest așa-zis control ne depășește atunci când câinele nostru latră în miez de noapte și trezește toți vecinii din bloc. Nu te poți supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obrazic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl crește în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înțeles cine este stăpânul haitei”, declară psihologul.

De ce este nenatural să ne îmbrăcăm câinii?

Specialistul este de părere că dorința noastră de a-i schimba comportamentul de câine în cel uman este inutilă, iar ca să înțelegem mai bine modul în care percepe câinele o haină, am putea să-l comparăm cu lupul, deoarece se trag din același strămoș.

„În haită, lupii mai mari se așează deasupra celor mai slabi, pentru a-i domina, iar pe același principiu înțelege și animalul de companie acțiunea noastră de a-l îmbrăca. Primul său instinct, chiar dacă noi credem că domesticirea lui îi înhibă instinctele primare, va fi să se scuture și să dea jos hainele, pantofii și celelalte accesorii. Îmbrăcându-l, mai mult îl stresăm”, declară psihologul Iuliana Fűlaș.

Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alți oameni și să deschidă conexiuni aparent autentice cu ființele non umane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că „oamenii sunt răi și nu merită nimic”, iar aceștia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil.

„Bineînțeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi și de a oferi dragoste. Totuși, antropomorfismul ne face să confundăm nivelele de iubire, ne face să punem pe același palier dragostea pentru o ființă umană și dragostea pentru o ființă non umană sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase și inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înțelegem că nu pot suplini o ființă umană”, conchide psihologul Iuliana Fűlaș.