GEORGE SCUTARU, fost consilier al lui Iohannis, trimis în judecată de DNA

George Scutaru, fost consilier prezidenţial, şi deputatul PNL Dan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei, au fost trimişi în judecată de DNA pentru spălare de bani.
Ionela Marcu
28 sept. 2015, 12:54
GEORGE SCUTARU, fost consilier al lui Iohannis, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului SCUTARU GEORGE-ADRIAN, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, și, în stare de libertate, a inculpaților MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent), cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, şi SCHAER ANA MARIA, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că, „în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.”

CITEŞTE ŞI GEORGE SCUTARU, fostul consilier al lui Klaus Iohannis, URMĂRIT PENAL şi pus sub control judiciar

„Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.

Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală.

În cauză, față de toți cei trei inculpați, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurența sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale”, se arată într-un comunicat al DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Starul unei favorite la Cupa Mondială a ieșit la cumpărături în SUA și nu a fost recunoscut. Imagini cu fotbalistul de 200 de milioane de euro
Capital.ro
Europa primește un avertisment dur de la FMI. Rezervele s-ar putea epuiza, iar costurile vor exploda
Playtech.ro
Motivul pentru care mulți oameni poartă o minge de tenis cu ei atunci când călătoresc cu avionul. Până şi experţii recomandă trucul
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Gigi Becali: ”Ce să negociem, mă?”. Transferul la FCSB l-a marcat pe viață
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Bălan după nuntă! Artista, vaporoasă pe stradă alături de una dintre fete FOTO
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți