Tăriceanu cere devansarea unor măsuri din Noul Cod Fiscal

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut premierului și ministrului Finanțelor Publice ca, în măsura în care indicatorii economici permit, să încerce să devanseze în 2016 o parte din măsurile cuprinse în Codul Fiscal cu aplicabilitate din 1 ianuarie 2017.
Alina Costache
29 sept. 2015, 08:49
Tăriceanu cere devansarea unor măsuri din Noul Cod Fiscal

„Suntem într-un moment în care putem face un bilanț. Noul Cod Fiscal a fost adoptat. Au fost multe discuții pe marginea Codului Fiscal și, din considerente de precauție, s-a hotărât decalarea termenului de introducere a unor măsuri de la 1 ianuarie 2017. L-am rugat pe primul ministru și pe Eugen (ministrul Finanțelor Publice — n.r.) să urmărim evoluția economiei și, în condițiile în care cifrele și indicatorii macroeconomici permit și dacă economia merge bine, să încercăm să devansăm măsurile anunțate pentru 2017 în 2016”, a declarat, marți, președintele Senatului în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri.

Potrivit acestuia, în urma discuțiilor cu firmele din domeniul alimentar, se poate trage concluzia că introducerea cotei reduse de TVA în domeniu și-a făcut efectele într-o măsură spectaculoasă. „De aceea sunt convins că și măsurile complementare vor avea același impact de stimulare a economiei și de reducere a evaziunii fiscale”, a mai spus Tăriceanu.

În opinia sa, investițiile încep să își revină iar consumul trebuie stimulat, „în ciuda celor care vor austeritate cu orice preț”.

Președintele Senatului a încercat o paralelă între economia României și cea israeliană, susținând că țara se poate dezvolta foarte mult pe acest model, prin sprijinirea start-up-urilor și prin investiții în cercetare, dezvoltare, inovare. „Stăm foarte prost la capitolul inovare, cercetare tehnologică, cercetare. În lupta între firmele românești și cele străine suntem complet depășiți”, a explicat Tăriceanu.

În acest sens, președintele Senatului a propus dezvoltarea unor centre de afaceri în principalele centre universitare, extinderea ajutorului de stat pentru firmele nou înființate și chiar înființarea unui fond de investiții public-privat pentru finanțarea afacerilor.

Printre măsurile amânate pentru 2017 prin noul Cod Fiscal, se numără eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supra-accizei la carburanți și reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%. Impozitul nu se aplică pentru dividendele plătite de o firmă alteia, dacă cea din urmă deține la prima mai mult de 10% din capitalul social pe o perioadă mai mare de 1 an.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezvăluiri explozive de la celebrul meci U Craiova – Rapid 2-2 din 1998: Dănuț Lupu rupe tăcerea: „Copos le-a dat prima noastră de titlu celor de la Craiova ca să stăm liniștiți!”
Capital.ro
Călin Georgescu dă cărțile pe față. Adevărul despre legăturile cu serviciile secrete: Este foarte simplu
Playtech.ro
Cum să economisești bani când toate se scumpesc. Tehnicile prin care poți reduce cheltuielile
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
”Au lucrat-o pe Simona Halep, a fost o regie?”. Ion Țiriac a dat cărțile pe față
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 16-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi