Propunerea Elenei Udrea privind drepturile persoanelor aflate în detenţie VIDEO

Deputatul Elena Udrea a anunțat, marți, că dorește organizarea unei dezbateri în Parlament privind drepturile persoanelor aflate în orice formă de detenție, urmând ca, în baza concluziilor desprinse, să fie elaborate inițiative legislative în domeniu.
Ionela Marcu
29 sept. 2015, 15:24
Propunerea Elenei Udrea privind drepturile persoanelor aflate în detenţie VIDEO

Propunerea mea este să avem o dezbatere, (…) săptămâna viitoare, probabil marți sau miercuri. Tema dezbaterii ar trebui să fie respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a tratatelor internaționale privind drepturile omului în cazul persoanelor de cetățenie română și nu numai aflate în orice formă de detenție pe teritoriul României”, a declarat Elena Udrea, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Udrea a amintit că există un raport redactat în urma vizitei efectuate în România, în 2014, de Comitetul European pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane sau degradante, care ar trebui dezbătut.

Potrivit Elenei Udrea, în raport se menționează că trebuie alocați patru metri pătrați pentru fiecare deținut sau arestat și șase metri cubi de aer.

România are conform acestor norme 19.427 de locuri în penitenciare și aveam în 2014 (…) 32.428 de deținuți și arestați preventiv. Deci, mai mult cu 40% decât capacitatea de detenție. (…) Ni se cere să aplicăm anumite recomandări care s-au făcut de-a lungul timpului și care nouă ne sunt complet străine — de la a preveni această situație de a nu se ajunge la suprapopularea penitenciarelor până la modalitatea în care ele pot fi dezaglomerate. (…) Una dintre recomandări este să se apeleze la regimul privativ de libertate ca ultimă formă de pedeapsă, să se axeze pe pedepse neprivative de libertate, muncă în folosul comunității sau să se folosească detenția la domiciliu, utilizarea brățărilor de localizare până la modalități de reducere a numărului celor care deja sunt în penitenciare”, a explicat Udrea.

La dezbatere ar urma să fie invitați parlamentari, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Avocatului Poporului, Ministerului Justiției, ONG-urilor, Administrației Penitenciarelor, Ministerului de Interne.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
FCSB, echipă de start şoc cu Csikszereda: patru jucători U21! Ce se întâmplă cu Târnovanu. Exclusiv
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Locurile din Grecia unde canicula nu ajunge. Aici poți petrece concediul chiar și în august, festinațiile cu 27-29°C
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România