Dan Mihalache, reacţie după respingerea moţiunii: E foarte GREU de colaborat cu un premier trimis în judecată

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, a declarat marți, în contextul în care moțiunea de cenzură inițiată de PNL a fost respinsă, că este răspunderea PSD și a coaliției de la guvernare cât mai prelungesc criza din țară.
Iulian Tudor
29 sept. 2015, 18:46
Dan Mihalache, reacţie după respingerea moţiunii: E foarte GREU de colaborat cu un premier trimis în judecată

Din punctul nostru de vedere, Opoziția și-a exercitat dreptul constituțional de a depune o moțiune de cenzură în această sesiune. Din acest moment, cel puțin pentru această sesiune, este răspunderea PSD și a coaliției de guvernare de a decide cât mai prelungește această criză pe care de la distanță o percep mai bine în ce privește consecințele ei asupra imaginii României. Este răspunderea PSD și a coaliției în momentul de față”, a spus Mihalache cu privire la respingerea moțiunii de cenzură, potrivit Agerpres

El a susținut că Administrația Prezidențială colaborează cu Guvernul, conform Constituției și legii.

„Colaborăm în parametrii Constituției și a legii, dar există o evidentă problemă pe care doar PSD se face că nu o vede”, a afirmat Dan Mihalache.

Întrebat cu privire la declarațiile premierului Victor Ponta care a susținut că relațiile pe care le are cu președintele României, Klaus Iohannis, nu funcționează așa cum trebuie și așa cum și-ar dori, Mihalache a răspuns: „Este foarte greu de colaborat cu un prim-ministru trimis în judecată”.

Consilierul prezidențial Dan Mihalache face parte din delegația care îl însoțește pe președintele Klaus Iohannis în vizita pe care o efectuează în SUA, cu ocazia summitului ONU.

Moțiunea de cenzură „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”, inițiată de liberali, a fost respinsă marți în ședința de plen a Parlamentului.

Citeşte şi Ponta, după căderea moţiunii: De azi mă EXTRAG din toate aceste BĂTĂLII politice, nu tocmai ONORANTE

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
“Scriitorul” Coelho! Antrenorul Universității Craiova, exuberant după event: “Am o adevărată carte în suflet! Și o voi purta mereu cu mine”. Cât mai are contract la echipă
Capital.ro
Pensionarii care nu vor primi 600 de lei în plus la pensie. Mugur Isărescu, anunț privind data de 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Cele mai ieftine orașe din România pentru trai în 2026. Unde plătești mai puțin pe chirie, mâncare și utilități
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi