Casa gemenelor din Suceava, torturate de tată, a fost incendiată

Casa gemenelor torturate de propriul tată a luat foc miercuri dimineaţă. Anchetatorii vorbesc de o mână criminală, iar principalul suspect este chiar tatăl agresiv, pe care poliţiştii nu au reuşit incă să-l prindă. Cele două fete în vârstă de 15 ani au ajuns la spital, după ce fost înjunghiate duminică seară de propriul tată care s-a întors recent din Germania.
Filip Stan
30 sept. 2015, 16:30
Casa gemenelor din Suceava, torturate de tată, a fost incendiată

După ce casa a luat foc miercuri dimineaaţă, ipoteza pe care o iau în calcul anchetatorii este că focul a fost pus intenţionat. În urma anchetei s-a descoperit că partea casei care a ars nu este alimentată cu energie electrică, astfel că, nu se poate vorbi despre un scurt circuit.

Principalul suspect este chiar tatăl gemenelor.  Bărbatul în vârstă de 38 de ani, din Putna este cercetat pentru că şi-a agresat ambele fiice de 15 ani.

Beat fiind, el le-a provocat cu un briceag mai multe plăgi în zona capului, a gâtului şi a braţelor, şi din fericire, pentru că lama era scurtă, leziunile provocate nu le-au pus viaţa în pericol.

Copilele sunt internate la spitalul judeţean din Suceava, iar poliţiştii încearcă să dea de urma tatălui.

În trecut, bărbatul a avut interdicţie de a se apropia de ele şi asta pentru că a încercat că o violeze pe una dintre fete.

Citeşte şi Un tată abia întors din Germania şi-a înjunghiat fetele de 15 ani

 

 

 

 

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Starul de la Dinamo care l-a supărat pe Andrei Nicolescu: „Dezamăgire foarte mare! Nu înţeleg de unde atâta lipsă de încredere”
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Ce conţin cozonacii din Auchan. Sunt la preţuri bune, însă puţini citesc eticheta
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
Concurenții Asia Express 2026, sezonul 9! Gabi Torje și Alin Alexuc, pe Drumul Mătăsii într-o cursă fără bani și fără milă
MediaFlux
Răsturnare în Orientul Mijlociu. Trump oferă Iranului un răgaz de cinci zile înainte de a-și pune în aplicare amenințările! Liderul SUA vorbește despre un acord de pace
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj