Veste bună pentru profesori. Ministerul Educaţiei va deconta de acum transportul cadrelor didactice

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă a PNL care prevede decontarea transportului profesorilor din finanţarea de bază.
Filip Stan
30 sept. 2015, 14:56
Veste bună pentru profesori. Ministerul Educaţiei va deconta de acum transportul cadrelor didactice

Peste 65.000 de profesori navetişti vor primi de acum înainte decontarea transportului de la Ministerul Educaţiei, şi nu de la autorităţile locale. Iniţiativa a fost adoptată, miercuri, cu 274 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri. Decontul se va face atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru personalul auxiliar din învăţământul preuniversitar.

Vezi şi: Ministrul Educaţiei, supărat că banii de la buget merg la profesorii care şi-au câştigat salariile în instanţă

Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a votat, pe 2 septembrie, propunerea de a deconta transportul profesorilor din finanțarea de bază, adică de la minister. Potrivit deputatului PNL, Raluca Turcan, propunerea privind decontarea transportului profesorilor, avansată de liberali, a fost adoptată cu o majoritate solidă în Comisia de învăţământ. 

Astăzi, Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a votat, cu o majoritate solidă, propunerea PNL de a deconta transportul profesorilor din finanțarea de bază, adică de la Ministerul Educației. Legea votată astăzi prevede ca decontul să se facă atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru personalul auxiliar din învăţământul preuniversitar.

Una dintre problemele serioase cu care se confruntă peste 65.000 de cadre didactice este faptul că autorităţile locale refuză sau nu-şi permit să deconteze costul transportului, profesorii fiind nevoiţi să scoată bani din propriul buzunar pentru a-şi face meseria. În această situaţie sunt, în general, profesorii navetişti din comunităţile sărace.

Primăriile sărace sunt cele care nu pot deconta acest cost, iar cei penalizaţi sunt exact elevii din comunităţile dezavantajate care înregistrează rate ridicate de abandon școlar„, susţine Turcan, într-un comunicat de presă.

CITEŞTE ŞI Criză de dascăli în învăţământ. Sute de LOCURI LIBERE pentru învăţătoare şi educatoare

Potrivit deputatului, decontarea abonamentelor lunare de către autoritățile locale înseamnă, până acum: întârzieri garantate la plata decontărilor; discriminarea cadrelor didactice care lucrează în comunități sărace: ÎNCĂLCAREA DREPTULUI CONSTITUȚIONAL LA ÎNVĂȚĂTURĂ.

„Din cauza faptului că profesorii navetişti sunt nevoiţi să renunţe la catedră, elevii sunt cei care au de suferit.

Dreptul la educație este un drept fundamental și trebuie susţinut unitar la nivel naţional. PNL consideră că educaţia este un vector de dezvoltare socio-economică, o investiţie în viitor şi nu o simplă cheltuială bugetară. Reducerea abandonului școlar conduce la progres social.

PNL face un apel către toate partidele ca votul dat astăzi în Comisia pentru Învățământ să fie susținut în plenul Camerei Deputaților și ca această măsură, cu impact direct asupra reducerii abandonului școlar, să reprezinte o prioritate în structurarea finanțărilor făcute de Ministerul Educației Naționale„, mai spune Turcan.

În prezent, un număr de aproximativ 65.000 de cadre didactice, din rândul personalului didactic de predare si personalului didactic auxiliar, efectuează zilnic naveta între localitatea de reședință și localitatea în care își desfășoară activitatea. Cea mai mare pondere din rândul cadrelor didactice ce efectuează zilnic naveta se înregistrează la unitățile de învățământ din mediul rural.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat