Gelu Vişan revine: „Dosarul M e Microsoft. DNA va cere urmărirea penală a lui Tăriceanu”

Gelu Vişan, cel care declara în luna august că are informaţii că DNA va cere arestarea lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul M, a declarat, miercuri seara, la România TV că procurorii vor cere urmărirea penală a şefului Senatului. Vişan a făcut precizările după ce în presă au apărut documente din dosar în care apare şi numele lui Tăriceanu.
Iulian Tudor
30 sept. 2015, 17:13
Gelu Vişan revine:

Secretarul general adjunct al PMP, Gelu Vişan, revine cu noi informaţii referitoare la Călin Popescu Tăriceanu. 

După ce luju.ro a prezentat declaraţia unui martor din care reiese că mita din Dosarul Microsoft ajungea şi la Tăriceanu, Vişan a declarat că informaţiile sunt adevărate. 

„Vorbeam despre dosarul M atunci. Da, este vorba despre dosarul Microsoft. Aveam informaţiile care au apărut astăzi pe luju.ro de acum o lună şi jumătate şi nu mi se pare normal ca un om politic să aibă acces la astfel de informaţii şi DNA-ul să ţină dosarul de un an de zile în sertar. Afirmaţiile pe care le-am făcut se vor proba, va fi cerere de urmărire penală după care va fi exact ceea ce am spus eu. Faptul că Tăriceanu a negat afirmaţiile mele îl pune într-o lumină delicată şi dificilă„, a declarat Gelu Vişan, secretar general adjunct al PMP, la România TV.

În celebrul dosar „Microsoft – EADS”, instrumentat de procurorii DNA Marius Vartic si Mihaela Iorga Moraru, apar oameni politici din toate partidele si din toate guvernarile incepand de la epoca Adrian Nastase si pana la cea a lui Emil Boc, scrie luju.ro.

CITEŞTE ŞI Tăriceanu, DENUNŢAT în Dosarul Microsoft. Declaraţia unui MARTOR la DNA. Ce spune şeful Senatului VIDEO

În dosar exista marturii care se refera la bani care ar fi fost destinati pentru mituirea ministrilor sau a functionarilor guvernamentali.

Printre cei care au dat detalii despre asemenea aspecte se numara si „martorul amenintat” Gabriel Marin, care este managerul unei firme implicate in suveica financiara „Microsoft”.

Acestuia, procurorii DNA i-au luat doua declaratii, la o distanta de cateva luni. Una in vara anului 2014, alta in toamna anului 2014. In prima dintre ele, Gabriel Marin se refera la implicarea in afacerea Microsoft-EADS a membrilor din Guvernul Nastase, dar si a lui Vasile Blaga, fost ministru de Interne in timpul Guvernarii PDL.

In cea de-a doua, Gabriel Marin vorbeste despre perioada Guvernarii Tariceanu, oferindu-le procurorilor informatii detailate, cu nume si date, despre milioane de euro care ar fi fost destinati mituirii prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu, actualului ministru de Finante Orlando Teodorovici, secretar de stat in Ministerul Finantelor in timpul Guvernarii Tariceanu, sau a ministrului Comunicatiilor din timpul acelaiasi guvernari, Karoly Borbely.

luju.ro scrie că procurorii DNA pregatesc un dosar impotriva lui Calin Popescu Tariceanu, dosar care evident se va baza si pe declaratia „martorului amenintat” Gabriel Marin.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că nu vrea să facă niciun comentariu pe marginea unor „speculaţii”.

„Sunt speculatii in care, daca as intra, dvs v-ati mira cum pot să fac astfel de greseli. Nu fac astfel de greşeli. Fiecare este liber sa scrie ce vrea, are o responsabilitate deontologica, unii nu au această responsabilitate deontologică si apar din acest motiv informatii pe surse, care se dovedesc a fi numai nişte bombe de presa”, a spus Tăriceanu.

CITEŞTE ŞI EXCLUSIV. DNA: Călin Popescu Tăriceanu NU ARE calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar

Gelu Vişan declara, în luna august, la România TV,  că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi arestat.

„Călin Popescu Tăriceanu va fi arestat. DNA pregătește arestarea lui Tăriceanu. Asta se va întâmpla peste maximum 3 săptămâni. Se pregătește o lovitură extrem de dură la adresa democrației. I se face un dosar pentru a-l scoate de la guvernare.”, spunea Vişan. 

Ulterior, Vişan preciza că DNA va cere arestarea lui Tăriceanu până pe 14 septembrie 2015.

„Ieri am primit ultima confirmare, care spune că până pe 14 septembrie 2015, în sesiunea parlamentară, va fi înaintată cererea de arestare în dosarul „M”, să îi spunem așa, în urma unor denunțuri ce există de cel puțin 3 luni de zile”, arăta Vişan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT