Preşedintele SRP, despre obţinerea permisului de persoanele cu apnee: Vor fi probleme de funcţionare

Președintele Societății Române de Pneumologie (SRP), prof. dr. Florin Mihălțan, consideră că intrarea în vigoare a prevederilor privind obținerea permisului de conducere de către persoanele cu suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv ar putea crea o serie de probleme.
Iulian Tudor
01 oct. 2015, 12:09
Preşedintele SRP, despre obţinerea permisului de persoanele cu apnee: Vor fi probleme de funcţionare

„Este clar că va fi o discrepanță mare, care va pune multe probleme de funcționare între ceea ce înseamnă aplicarea legii și oferta pe care o putem face noi din punct de vedere al diagnosticului și asistenței acestor pacienți„, a spus Mihălțan, la o conferință de presă.

El este de părere că s-ar crea o presiune asupra cabinetelor de poligrafie.

„În momentul în care va intra (în vigoare n.r.) legea, dacă se va impune acest tip de investigație în cabinetele de poligrafie, ele vor fi depășite și, sub această presiune, nu vor rezista, pentru că sunt încă foarte puține, deoarece estimările sunt în jur de 200.000 de oameni care vor solicita aceste servicii„, a spus președintele Societății Române de Pneumologie.

El a menționat și un alt aspect care ar putea crea probleme. „După ce depistăm acest sindrom de apnee în somn, tratamentul se face cu un aparat care, la ora actuală, nu este compensat de Casa de Asigurări și în toate țările se știe că orice tip de șofer nu va primi din nou aprobarea de a conduce decât după ce se verifică dacă este compliant la această terapie, dacă are câteva luni de terapie și practic nu mai are niciun simptom generat de această boală„, a declarat Mihălțan.

Medicul a menționat că a propus omologarea acestor aparate.

„Noi am propus autorităților ca doi, trei ani să se omologheze aceste aparate, pentru că ele influențează rata de complianță a pacientului. Am vorbit deja cu factorii din rândul autorităților, am făcut memorii la Ministerul Sănătății, la Casa de Asigurări, la Poliție„, a adăugat Florin Mihălțan.

Candidații la concursul pentru obținerea permisului auto sau conducătorii auto pentru care există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv se supun unei consultații medicale, pentru obținerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere, se arată într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății.

Citeşte şi PROIECT: Reguli noi pentru obţinerea PERMISULUI AUTO pentru persoanele cu apnee

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Echipa de start a FCSB cu Oțelul, anunțată de FANATIK din dimineața meciului. Cum joacă Reghecampf la primul meci de la revenire. Update exclusiv
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte