Statistici îngrijorătoare: Aproape un miliard de copii, abuzaţi zilnic în lume

Aproape un miliard de copii sunt abuzaţi zilnic în lume, în timp ce 134 din 1.000 de fete din Uniunea Europeană sunt agresate sexual, iar 229 din 1.000 de minori sunt supuşi abuzurilor fizice, atenţionează experţi internaţionali din domeniul prevenirii abuzului şi neglijării copiilor.
Alina Costache
03 oct. 2015, 19:43
Statistici îngrijorătoare: Aproape un miliard de copii, abuzaţi zilnic în lume

Experţii reuniţi în cadrul primei conferinţe organizate la Bucureşti de Societatea Internaţională pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN) au atras atenţia asupra acestor statistici îngrijorătoare, precizând că doar unu din trei ministere europene se preocupă constant să realizeze astfel de statistici, scrie Mediafax.

Aceştia au subliniat că politicile menite să reducă şi să prevină violenţa de orice gen împotriva copiilor există, sunt trasate pentru orizontul anului 2020 şi presupun sprijinul din partea guvernelor şi a fiecărei societăţi în parte.

Reprezentanţii unor universităţi din întreaga lume, ai Comisiei Europene şi Consiliului Europei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNICEF, organizaţii neguvernamentale, reţele europene de profesionişti, centre de cercetare de la nivel internaţional au arătat că sunt necesare metode inovatoare de prevenire şi intervenţie, având în vedere că aproape un miliard de copii din toată lumea sunt supuşi, zi de zi, abuzului şi neglijării, în condiţiile în care, în continuare, părinţii consideră că pedepsele fizice sunt o cale normală de a educa tânăra generaţie.

Un raport al UNICEF, realizat la nivel global, în 2014, a arătat că urmările acestui tip de tratament de-a lungul vieţii, şi în primul rând impactul psihologic, nu se limitează la individ, costul violenţei împotriva copiilor fiind estimat la şapte trilioane de dolari.

„Acest lucru transformă violenţa şi abuzul într-o problemă a lumii”, au arătat specialiştii.

Căsătoriile minorelor care nu au împlinit încă 16 ani a fost un alt subiect discutat în cadrul conferinţei de la Bucureşti, semnalându-se şi în acest domeniu efectele grave, pe termen lung.

Potrivit statisticilor, zilnic, în lume sunt căsătorite 39.000 de fete, iar soţii lor, de regulă, sunt bărbaţi mult mai în vârstă decât ele.

„În ţările în curs de dezvoltare, una din trei fete se mărită înainte de a împlini 18 ani, iar una din nouă – înainte de vârsta de 15 ani. Deşi nici băieţii nu sunt mai puţin expuşi accestui risc, impactul psihologic asupra tinerelor este mult mai mare, pentru că ele sunt mult mai expuse violenţei domestice, pot suferi complicaţii în timpul sarcinii şi la naşterea copiilor, care la rândul lor nu au aceleaşi şanse de supravieţuire comparabil cu cei născuţi din mame adulte. Statistic, în 95 la sută din cazuri, aceste fete îşi întrerup studiile, iar 53 la sută se vor gândi şi vor lua în calcul suicidul, cel puţin o dată în viaţă”, au arătat specialiştii.

Potrivit acestora, traumele de orice gen suportate de un copil îl expun la riscul de boli de inimă, autoimune sau metabolice, atacuri vasculare cerebrale, chiar şi demenţă. Abuzul fizic, psihologic şi sexual, agresiunile de tip bullying, disfuncţionalităţile din familie şi din comunitate, toate îşi vor lăsa amprenta pe trupul şi în mintea copilului – adultul de mâine.

Experţii reuniţi la Bucureşti au precizat că soluţiile constau în educarea părinţilor şi a comunităţii, în pedepsirea aspră a abuzurilor, creşterea nivelului de trai şi o calitate sporită a educaţiei, mai ales în rândul fetelor şi tinerelor.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Darius Olaru, revedere emoționantă cu foștii colegi de la FCSB! Moment special cu MM Stoica înaintea amicalului din Belgia. Video
Capital.ro
Cod galben de vreme severă în România. ANM a emis duminică, 5 iulie, avertismentul: Este în vigoare până la ora 21:00
Playtech.ro
Cât face 4 + 4 × 4 + 4? Pare uşor, da mulți adulți greșesc răspunsul
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?