Şefa Apa Nova Bucureşti, dusă cu ambulanţa la spital. Lavinia Săniuţă era aşteptată la DNA

Directorul general al Apa Nova București, Lavinia Săniuță, care era așteptat, luni dimineață, la DNA Ploiești pentru a fi audiat în dosarul care vizează infracțiunile de cumpărare de influență și trafic de influență în care mai sunt vizați Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, și oamenii de afaceri Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu, a fost dus cu ambulanța la spital, au declarat surse judiciare.
Iulian Tudor
05 oct. 2015, 06:58
Şefa Apa Nova Bucureşti, dusă cu ambulanţa la spital. Lavinia Săniuţă era aşteptată la DNA

Lavinia Săniuță fusese citată pentru a fi audiată în calitate de martor în dosarul Apa Nova, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres. Conform procedurilor, dacă aceasta nu se va prezenta la audieri și dacă nu va prezenta o dovadă care să justifice absența sa, atunci procurorii vor emite mandat de aducere pe numele ei.

Lavinia Săniuță este director al Apa Nova București începând din luna iunie a acestui an. Aceasta apare într-o interceptare cuprinsă de procurori DNA în documentele din acest dosar, Săniuță purtând o discuție cu Mădălin Mihailovici, director adjunct al companiei referitoare la documente pe care procurorii DNA le-au ridicat de la sediu, Apa Nova București.

CITEŞTE ŞI  Audieri în dosarul Apa Nova. Soţia unui fost ministru, citată de DNA Ploieşti

De asemenea, la sediul DNA Ploiești mai era așteptat pentru a fi audiat, tot în calitate de martor, Mircea Macri, persoana delegată să gestioneze contractul de concesiune al Apa Nova în București.

Conform unor surse judiciare, acesta i-a informat pe procurori că nu se prezintă la audieri întrucât este plecat în concediu în afara țării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
De ce nu-l joacă Reghecampf pe Batubinsika?! Cifrele nu mint!
Capital.ro
Crin Antonescu îi ia apărarea lui Călin Georgescu: E dus precum Horea, Cloșca și Crișan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătușe
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Încă o pierdere uriașă în fotbal! Toni Brogno, fostul internațional belgian, s-a stins din viață la 53 de ani
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT