Primii refugiaţi din Orientul Mijlociu au ajuns la Timişoara

Patru cetățeni de origine siriană, care călătoreau fără forme legale, au fost depistați, azi noapte într-o gară aflată aproape de frontiera de vest a României. E vorba de patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, opriți de polițiști în stația CFR din localitatea arădeană Păuliș.
Alina Costache
05 oct. 2015, 11:12
Primii refugiaţi din Orientul Mijlociu au ajuns la Timişoara

UPDATE: Cei patru au solicitat azil în România, autorităţile române începând procedurile legale pentru a se stabili dacă li se va acorda sau nu această formă de protecţie. Pe toată perioada analizării solicitării, cei patru vor fi cazaţi în centrul din Timişoara, scrie pressalert.ro 

„Cei patru cetăţeni străini au fost descoperiţi de poliţiştii Postului de Poliţie din Păuliş. Nu aveau documente de identitate asupra lor, dar au declarat că sunt de origine siriană şi că au parcurs drumul Siria – Turcia – Serbia – România. Cetăţenii nu cunosc limba română şi nicio altă limbă de circulaţie internaţională”, a declarat, pentru aradon.ro, comisar-şef Mitică Purcaru, șef al Serviciului pentru Imigrări Arad. Cei patru sirieni au fost preluaţi de către poliţişti şi conduşi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Timişoara. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT