Dosarul lui Liviu Negoiţă, trimis la Parchet, în vederea începerii urmăririi penale

Fostul primar al Sectorului 3 din Capitală Liviu Negoiță urmează să se prezinte, din nou, în fața judecătorilor după ce dosarul său a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale.
Iulian Tudor
08 oct. 2015, 11:39
Dosarul lui Liviu Negoiţă, trimis la Parchet, în vederea începerii urmăririi penale

Împotriva lui Liviu Negoiţă, fostul primar al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu, fost şi actual arhitect-şef al Sectorului 3, şi Marius Mihăiţă, fost şi actual secretar al Primăriei Sectorului 3, a fost formulată o plângere penală de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul după ce aceştia au semnat, în 23 mai 2008, o autorizaţie de construire pentru un imobil parter + 7 etaje, situat în Calea Dudeşti nr. 94, într-o zonă în care regimul de înălţime maximă era parter + 4 etaje, potrivit stiripesurse.

În data de 3 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire, reţinând că aceasta depăşeşte regimul de înălţime al zonei. Totuşi, la două zile după ce Tribunalul anulase autorizaţia pentru construcţia din Calea Dudeşti, în data de 5 noiembrie 2009, cei trei au emis o nouă autorizaţie de construire pentru un imobil de parter + 9 etaje în aceeaşi locaţie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis ordonanţa de clasare (neînceperea urmăririi penale), dar prin hotărârea pronunţată în dosarul 3363/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat ordonanţa Parchetului şi a trimis dosarul către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor trei. Hotărârea este definitivă.

Prin Sentinţa civilă pronunţată în dosarul 40971/301/2012, Judecătoria Sectorului 3 a dispus demolarea construcţiei din Calea Dudeşti nr. 94. Hotărârea nu este definitivă.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Ajutor în bani de Paște pentru pensionari. Când va fi făcută plata. Florin Manole: Aici avem o mică problemă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Dezvăluire după 12 ani! Ce a făcut Hagi în momentul arestării lui Gică Popescu: ”Era cu el în casă, copiii se uitau cum e dus la închisoare”
MediaFlux
La ce alimente a renunțat Andreea Esca pentru a se menține în formă. Prezentatoarea Știrilor PRO TV dezvăluie secretul siluetei sale
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj