De majorat, a primit un plic consistent de la părinţi. A fost şocat când l-a deschis

Un tânăr de 20 de ani a avut un şoc atunci când a deschis plicul primit de la părinţi cu ocazia zilei sale de naştere. Yuma Hasegawa se aştepta la o sumă consistentă de bani, însă a primit o scrisoare în care părinţii lui îi dădeau o veste cel puţin incredibilă.
Alina Costache
11 oct. 2015, 09:27
De majorat, a primit un plic consistent de la părinţi. A fost şocat când l-a deschis

Yuma spera că, de ziua lui, părinţii îi vor face un cadou spectaculos, mai ales că 20 de ani este vârsta majoratului în Japonia, ţara unde locuieşte tânărul. Însă, în locul unei sume de bani sau a unui cec, el a primit o scrisoare de la ai lui, care îi anunţau că „îşi dau demisia din funcţia de părinţi”. Părinţii i-au transmis şi o listă cu responsabilităţile lui ca adult. 

Scrisoare începe cu un „La Mulţi Ani” şi are titlul „Notificare de expirare a serviciilor de îngrijire a copilului”. Părinţii îl roagă să fie un membru „responsabil şi cuminte al societăţii”, la fel ca ei, conform dailymail.co.uk.

Apoi, cei doi îl anunţă pe Yuma că va trebui să plătească chirie, 150 de euro pe lună şi că dacă se va împrumuta bani de la ei, îi vor cere dobândă. Părinţii tânărului chiar îi amintesc că, dacă comite o infracţiune, numele şi poze lui vor apărea la televizor. 

Însă mama şi tatăl lui Yuma îi spun că se poate căsători doar după ce ei îşi dau acordul în privinţa soţiei. 

Yuma, care a publicat scrisoare pe pagina sa de Twitter, a insistat că totul e o glumă a părinţilor şi chiar a glumit spunând că le plăteşte deja chirie.

Iată scrisoarea completă

„La Mulţi Ani!

Notificare de expirare a serviciilor de îngrijire a copilului

Din data de 4 octombrie 2015, tatăl tău, Yoshikazu Hasegawa şi mama ta, Chiaki Hasegawa, şi-au îndeplinit datoria de a-şi creşte copilul: pe tine, Yuma Hasegawa. 

În continuare, te rugăm să devin un membru responsabil al societăţii… aşa ca mama şi tatăl tău. 

În plus, dacă vrei să continui să locuieşti în casa familiei, te rugăm să plăteşte lunar 150 de euro pentru chirie, utilităţi şi mâncare. 

Mai mult, dacă ceri un împrumut părinţilor, ţine minte că ţi se va cere dobândă. 

Lucruri de ţinut minte la 20 de ani.

  • Trebuie să faci plăţi obligatorii la sistemul de pensii. Dacă amâni, vei avea probleme. 
  • Dacă vei comite o crimă, faţa şi numele îţi vor apărea în presă. Vei avea, de asemenea, un cazier permanent. 
  • Te poţi căsători fără permisiunea părinţilor. Însă s-ar putea să nu îţi accepte soţia dacă nu discuţi cu ei înainte. 
  • Gândeşte-te la viitor şi pune deoparte o sumă de bani din salariu.

Te rugăm să te bucuri de viaţa ca adult.”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Băncile centrale se tem de un nou val de inflație. Războiul din Orientul Mijlociu și petrolul scump complică deciziile privind dobânzile
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Istoria primei mașini românești, Dacia. Ce spunea Ceaușescu despre automobil
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat