Dorin Cocoş, verificat privind o eventuală încălcare a controlului judiciar, după presupusa întâlnire cu Udrea

Dorin Cocoş a fost audiat la poliţie cu privire la o posibilă încălcarea a controlului judiciar, după ce în presă s-a speculat că s-ar fi întâlnit cu Elena Udrea.
Ionela Marcu
12 oct. 2015, 07:23
Dorin Cocoş, verificat privind o eventuală încălcare a controlului judiciar, după presupusa întâlnire cu Udrea

Poliţia a demarat cercetări în cazul întâlnirii dintre Traian Băsescu şi Elena Udrea, la care s-a spus că ar fi participat şi Dorin Cocoş, aflat sub control judiciar şi care are interdicţie să se întâlnească cu fosta soţie.

Elena Udrea şi Traian Băsescu au fost fotografiaţi la ieşirea dintr-un local din Capitală, iar cu ei era şi o a treia persoană, care semăna aparent cu Dorin Cocoş. În schimb, aceştia susţin că nu s-au întâlnit cu Dorin Cocoş, ci cu jurnalsitul Dan Andronic, care a şi confirmat, la România TV, această versiune.

Un post de televiziune a prezentat, săptămâna trecută, imagini de la o „întâlnire de taină” dintre Traian Băsescu, Elena Udrea şi un alt bărbat, despre care jurnaliştii postului spuneau că ar fi fost fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş. Traian Băsescu şi Elena Udrea eu negat faptul că acea persoană ar fi fost Dorin Cocoş, însă misterul a fost spulberatîncă de joi de Dan Andronic, care Dan Andronic a dezvăluit că el a fost prezent la întâlnirea respectivă şi a explicat că scopul întâlnirii a vizat un proiect comun cu Traian Băsescu, fără legatură cu presa.

Procurorul DNA a informat instanţa, luni, la ICCJ, unde a avut loc un nou termen în dosarul Microsoft, că a efectuat cercetări privind o posibilă încălcare a controlului judiciar de către Dorin Cocoş şi chiar a depus la dosar copii după fotografiile prezentate în media. Procurorul a precizat că Dorin Cocoş a susţinut în faţa poliţiştilor că nu el a fost prezent la respectiva întâlnire.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT