Premierul moldovean Valeriu Streleţ, în vizită la Bucureşti

Premierul moldovean Valeriu Streleț efectuează marți o scurtă vizită în România, la invitația autorităților de la București, cu ocazia ratificării de către legislativul român a Legii privind ajutorul financiar rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro acordat săptămâna trecută Republicii Moldova.
Ionela Marcu
13 oct. 2015, 08:36
Premierul moldovean Valeriu Streleţ, în vizită la Bucureşti

Valeriu Streleţ avea programat un discurs în fața parlamentarilor români cu privire la valorificarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, întărirea relațiilor bilaterale prin dialog politic intens și o cooperare economică sporită, România fiind în prezent principalul partener comercial al Republicii Moldova.

Valeriu Streleț va aborda și perspectivele de dezvoltare a proiectelor bilaterale din domeniul energetic și va sublinia necesitatea și importanța ajutorului rambursabil acordat de România care va fi folosit pentru relansarea proiectelor investiționale și ca suport bugetar.

Documentul a fost semnat la 9 octombrie, la Chișinău, de către ministrul de externe moldovean, Natalia Gherman, și ministrul român al finanțelor, Eugen Teodorovici.

În cadrul vizitei sale la București, Valeriu Streleț va fi primit de președintele Klaus Iohannis, marţi la ora 17.00, și va avea o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, gata să revină la naționala U21! Ce soluție salvatoare propune pentru fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Lipsa banilor îi obligă pe români să își amâne planurile de viitor. Multe familii se confruntă cu probleme financiare
Playtech.ro
Radarul te poate prinde chiar dacă mașina Poliției este în mers. Cum este calculată viteza și când poți primi amendă
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT