Acordul de sprijin pentru Republica Moldova, ratificat în Camera Deputaţilor în prezenţa premierului Streleţ

Acordul privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, în valoare de maximum 150 de milioane de euro, va fi supus spre ratificare Parlamentului de la București, la ședința plenului Camerei Deputaților de marți urmând a fi prezent și prim-ministrul țării vecine, Valeriu Streleț.
Iulian Tudor
13 oct. 2015, 10:24
Acordul de sprijin pentru Republica Moldova, ratificat în Camera Deputaţilor în prezenţa premierului Streleţ

Șeful Guvernului moldovean are programată o întrevedere cu premierul Victor Ponta și va fi primit, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Valeriu Streleţ are programat un discurs în fața parlamentarilor români cu privire la valorificarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, întărirea relațiilor bilaterale prin dialog politic intens și o cooperare economică sporită, România fiind în prezent principalul partener comercial al Republicii Moldova.

De asemenea, Valeriu Streleț se va întâlni cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Citeşte şi: Premierul moldovean Valeriu Streleţ, în vizită la Bucureşti

Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova în valoare de maximum 150 de milioane de euro.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj! Toate detaliile transferului şi reacţia lui Șumi: „La Craiova nu s-a dus datorită mie…” Exclusiv
Capital.ro
Lipsa banilor îi obligă pe români să își amâne planurile de viitor. Multe familii se confruntă cu probleme financiare
Playtech.ro
Radarul te poate prinde chiar dacă mașina Poliției este în mers. Cum este calculată viteza și când poți primi amendă
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT