Arşinel şi Muraru au carnet de partid: „Ne-am urcat în maşină şi ne-am înscris în UNPR”

Vasile Muraru și Alexandru Arșinel s-au înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României, partid condus de vicepremierul Gabriel Oprea.
Alina Costache
13 oct. 2015, 11:44
Arşinel şi Muraru au carnet de partid:

Alexandru Arșinel a declarat la Europa FM că s-a gândit mult timp înainte de lua această decizie și speră să aducă un plus de seriozitate politicii din România. 

„Sunt un observator normal al vieții politice din România. După atâția ani,  observ că nu toate treburile acestei țări merg într-un sens care să o facă să-i crească și prestigiul și puterea față de găinăriile lumii. Printre oamenii care mi s-au părut la început interesanți și acum serioși se află domnul general Oprea. În anii pe care îi mai am de trăit, m-am gândit că poate acumulările de-o viață întreagă aș putea să dau și eu o mână de ajutor la mersul înspre mai bine acestei țări. În politică, în primul rând, aș putea să-mi aduc contribuția vizavi de experiența pe care o am de peste 50 de ani în cultură. Dar, în același timp, aș putea să-mi aduc contribuția vizavi de ce înseamnă nevoile oamenilor cu un venit minim sau mediu, în ce fel am putea să schimbăm puțin în bine această mare, mare și gravă problemă a României”. 

Actorii Vasile Muraru şi Alexandru Arşinel s-au înscris în UNPR. Oprea: „Ei pur și simplu au venit”

Întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare de anul viitor, Alexandru Arşinel spune că nu s-a gândit la acest lucru.

„Ar fi prematur și nepoliticos față de cei care mi-au devenit, de astăzi, colegi și care, probabil, s-au gândit de mult la ceea ce vor face la anul. Nu m-am gândit la acest lucru nicio clipă.”

Alexandru Arșinel a precizat că s-a consultat și cu Vasile Muraru înainte de a se înscrie în UNPR.

”Ne-am sfătuit. Suntem moldoveni amândoi, avem apucături de oameni gospodari și chiar de patrioți români. Suntem din zone care au dat țării mulți oameni care au luptat pentru binele acestei țări. Amândoi ne-am urcat în mașină, am căutat strada Brătianu, numărul 7, am intrat acolo și am hotărât de comun acord să intrăm în UNPR.”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte