Clanul interlop Corduneanu, salvat de DIICOT. Ce au decis judecătorii

Judecătorii Tribunalului Maramureş au decis miercuri dimineaţă să repună pe rol dosarul Corduneanu. Ei au invocat o serie de bâlbâieli judiciare atribuite procurorilor DIICOT cu privire la martorii cu identitate protejată.
Iulian Tudor
14 oct. 2015, 13:51
Clanul interlop Corduneanu, salvat de DIICOT. Ce au decis judecătorii

Magistraţii au decis să reia cercetarea judecătorească, fixând termen la finalul acestei luni, când toate părţile implicate în dosar vor fi citate, scrie zdi.ro.

Cu ocazia deliberării, instanţa a constatat că D.I.I.C.O.T. Iaşi nu a comunicat tribunalului ordonanţele de atribuire a identităţii fictive a martorilor protejaţi pe care nu i-a prezentat în instanţă, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei acestor acte de urmărire penală, instanţa repune cauza pe rol pentru a solicita aceste documente. Instanţa apreciază că aceste documente sunt absolut necesare în vederea aprecierii loialităţii şi legalităţii administrării probelor, care beneficiază de regimul confidenţialităţii.

Citeşte şi Tupeu maxim al clanului Corduneanu cu doar o săptămână înainte ca instanţa să pronunţe sentinţa

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, respectiv administrarea probelor cu respectarea principiului loialităţii şi legalităţii, instanţa urmează să solicite D.I.I.C.O.T. Iaşi să precizeze dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie a tuturor persoanelor audiate în cauză sub o altă identitate, urmând că solicite D.I.I.C.O.T. Iaşi desecretizarea ordonanţelor de atribuire a identităţii fictive a martorilor, dacă starea de pericol care a determinat iniţial această procedură de audiere a persoanelor nu mai subzistă, potrivit art. 126 alin. 5 Cod procedură penală procurorul având obligaţia să verifice la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurii de protecţie.

Pentru motivele arătate anterior, care trebuie verificate şi lămurite de către instanţă,în temeiul art.395 Cod procedură penală instanţa repune cauza pe rol pentru reluarea cercetării judecătoreşti şi fixează termen de judecată la data de 25 noiembrie 2015, pentru când se vor cita toate părţile. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.M.S., dată fiind cererea acestuia depusă la dosar de a nu participa la judecarea cauzei, se va omite citarea acestuia cu dispoziţie de transfer, citarea realizându-se prin citaţie simplă cu menţiunea „prezenţa nu este obligatorie”.Aceeaşi procedură de citare va fi realizată pentru aceste motive şi cu partea civilă H.M.

Săptămâna trecută, interlopii au depus şi concluziile scrise de la acest dosar, solicitând instanţei să fie achitaţi. În documentele depuse la Tribunal au fost incluse referiri cu privire la familia interlopilor, acuzată că ar fi acţionat ca o adevărată grupare mafiotă, împărţită pe paliere infracţionale conduse separat.

Citeşte şi Adrian Corduneanu a câştigat o avere la poker. Vezi ce CADOU FABULOS i-a cumpărat soţiei

„În cadrul unei familii atât de extinse, este evidentă şi normală existenţa unei griji a fraţilor mai mari pentru fraţii mai mici, precum şi a unei autorităţi a acestora în cadrul familiei, autoritate bazată pe respect şi ascendent de vârstă. Acest aspect nu înseamnă însă că fraţii mai mari îi coordoneazã pe ceilalţi, sau că autoritatea fratelui mai mare ar putea fi măcar comparată cu cea a unui lider în cadrul unui presupus grup infracţional organizat”, se arată în concluziile de la dosar ale interlopilor.

Dosarul Cordunenilor a fost trimis în instanţă în 2010, atunci când majoritatea membrilor importanţi ai grupării se aflau în spatele gratiilor. Metodele de teroare şi de îmbogăţire a clanului, precum şi discuţii detaliate despre modul în care Cordunenii subjugaseră Iaşul erau prezentate în clar în actele de la dosarul instrumentat de procurorul Vasile Chifan, ajuns între timp la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.
În cei cinci ani de proces, toţi membrii importanţi ai clanului, fără excepţie, au fost eliberaţi din arest preventiv şi s-au întors la Iaşi.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil