Un deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar pentru că îl ducea cu maşina la aeroport

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Atilla care, conform ANI, s-a aflat în conflict de interese întrucât şi-a angajat soţia la biroul parlamentar, a spus că aceasta îl ducea cu maşina la aeroport pentru a nu fi nevoit să îşi lase autoturismul timp de mai multe zile în parcare.
Iulian Tudor
14 oct. 2015, 15:06
Un deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar pentru că îl ducea cu maşina la aeroport

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Atilla, acuzat de ANI că a încheiat un contract civil prin care şi-a angajat soţia în funcţia de referent la biroul său parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri salariale de 27.248 de lei, a declarat, miercuri, că nu a primit niciun act oficial de la ANI, dar că nu are ce să conteste, pentru că ”fapta a existat”, potrivit Mediafax.

El motivează angajarea soţiei sale la cabinetul parlamentar prin faptul că locuieşte într-un sat aflat la 17 kilometri de Târgu Mureş şi nu avea altă ”posibilitate de transport”, soţia fiind cea care îl ducea şi aducea de la aeroport.

„Nu am primit nimic oficial de la ANI, aştept să primesc şi apoi voi decide ce voi face. Eu nu am de ce să contest, fapta a existat. Nu eram în cunoştinţă că fac ceva ilegal. Locuiesc într-un sat la 17 kilometri de Târgu Mureş, iar soţia mea m-a ajutat şi m-a dus la aeroport, cu maşina, ba la Cluj, ba la Târgu Mureş, şi m-a adus acasă. Nu am altă posibilitate, iar acesta a fost obiectul angajării. Cred că este o greşeală a legii că parlamentarii sunt asimilaţi ca funcţionari publici. Pe de altă parte, contractul de muncă al soţiei mele a fost încheiat de Camera Deputaţilor, iar dacă era ceva ilegal trebuia să fiu atenţionat„, a declarat Kelemen.

Deputatul mai spune că are carnet de conducere, dar a apelat la soţia sa pentru a nu-şi lăsa maşina la aeroport mai multe zile, cât era plecat. În plus, el susţine că au fost cazuri în care soţia sa l-a dus la aeroport sau la tren la ora 5.00 dimineaţa.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 32 de actuali sau foşti parlamentari, printre care Kelemen Atilla, Mădălin Voicu, Ion Stan, Mihăiţă Calimente, Bogdan Ciucă, Iulian Iancu şi Ion Mocioalcă, au fost în conflict de interese pentru că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT