Numărul cazurilor de cancer este în creştere în România

Președintele Societății Române de Chirurgie, Mircea Beuran, a semnalat joi, într-o conferință de presă, că numărul pacienților bolnavi de cancer este în creștere în România, din nefericire aceste cazuri fiind depistate în stadiile 3 și 4.
Ionela Marcu
15 oct. 2015, 14:24
Numărul cazurilor de cancer este în creştere în România

Recrudescența cancerului în România este în creștere. Din nefericire, sesizăm stadialitatea mare — 3 și 4. Deja, sunt stadiile care au complicații ale bolii. În cancerologie terapia se efectuează după stadiul și tipul de celulă canceroasă. Depistarea cancerului înseamnă să ai în țară un sistem de screening, în care, periodic, după decada de vârstă în care te găsești, să ai o ritmicitate în a fi controlat. În felul acesta sistemul ar decanta cazuri complicate care înseamnă stadiul 3 și 4, care înseamnă internări, tratamente lungi, complexe, cheltuieli foarte mari pentru sistem. În cazurile de stadiul 0, 1, 2, în care această patologie este sesizată din timp, terapia are eficiență mai mare și costuri mai mici„, a afirmat prof. Beuran, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, rolul medicului de familie este foarte important în depistarea cancerului, în general. „Medicul de familie, cel care ține lucrurile în mână într-o populație, ar trebui să facă întâi o evaluare, vizavi de genetică, pentru că la unii cancerul este și la 20 de ani și la 30 de ani și la 40 de ani”, a spus Beuran.

El a subliniat importanța unui program național de screening. „Trebuie să fie un program larg, pentru că avem această patologie oncologică, din nefericire de la copil până la vârstele cele mai înaintate”, a explicat prof. Beuran, care a amintit că, în urmă cu 15-20 de ani, numărul de cazuri de cancer era mai mic decât în prezent.

Președintele Societății Române de Chirurgie a evidențiat importanța alimentației, menționând drept factori care pot provoca îmbolnăvirea de cancer și toxicitatea și poluarea.

Mircea Beuran a precizat că printre afecțiunile benigne care netratate pot duce la afecțiuni maligne se numără boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală, boala Beret, esofagitele de reflux care pot fi acide sau alcaline, gastritele care pot fi de alimentație, alcoolice, ale fumătorilor, dar și bolile de însoțire în cadrul hepatitelor cronice, cirozelor.

La rândul său, vicepreședintele Societății Române de Chirurgie, Ștefan Georgescu, a subliniat că formele de cancere la tineri sunt foarte grave întrucât au „o biologie” proprie vârstei „extrem de vie” și cu un prognostic foarte rău.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out?! FIFA le lovește în plin pe FCSB și Universitatea Cluj
Capital.ro
Semne de întrebare la Moscova: șefa băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a dispărut
Playtech.ro
6 plaje mai puțin cunoscute din Grecia recomandate de românii care le-au descoperit. Alternative la Thassos, Lefkada și Zakynthos
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Scandalul-monstru din vestiarul României la CM 1994. Gică Popescu și-ar fi ”trimis” un coleg acasă, după conflictul cu secundul: ”Te-am făcut mare antrenor, vezi-ți de treaba ta!”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?