Eurobarometru: Slovacii sunt cei mai reticenţi membri ai UE la schemele de redistribuire a refugiaţilor

Slovacii susțin cel mai puțin dintre toți cetățenii Uniunii Europene schema de redistribuire a refugiaților între statele membre, potrivit unui sondaj Eurobarometru prezentat vineri de Biroul de informare al Parlamentului European la Bratislava, transmite agenția de presă TASR, citată de Agerpres.
Filip Stan
16 oct. 2015, 15:44
Eurobarometru: Slovacii sunt cei mai reticenţi membri ai UE la schemele de redistribuire a refugiaţilor

Studiul arată că 78% dintre cetățenii UE sunt de părere că solicitanții de azil trebuie să fie între țările membre. Cei mai favorabili acestei măsuri sunt germanii (97%), iar cei mai puțin favorabili sunt slovacii (31%).

Trei sferturi dintre europeni consideră că redistribuirea refugiaților între statele membre trebuie realizată pe baza unui sistem de cote obligatorii aprobat de Uniunea Europeană, potriuvit Agerpres.

De asemenea, Slovacia se plasează pe ultima poziție și în ceea ce privește nevoia sa de imigranți legali. Astfel, doar 19% dintre slovaci cred că țara lor are nevoie de imigranți legali, spre comparativ cu 77% dintre suedezi și 72% dintre germani.

Citeşte şi Ungaria ÎNCHIDE FRONTIERA cu CROAŢIA în faţa afluxului de migranţi

Doi din trei slovaci (66%) opinează că deciziile privind migrația trebuie să fie luate la nivel european mai degrabă decât la nivel național. Ciprul, Germania, Spania și Luxemburg susțin cel mai mult această idee (între 79% și 81% din populație).

Același sondaj arată că 47% dintre cetățenii UE consideră migrația drept cea mai mare provocare cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană și statele sale membre, în creștere semnificativă față de anul 2013, când proporția era de numai 14%.

Ancheta sociologică a fost realizată în perioada 19-29 septembrie pe un eșantion reprezentativ de 28.150 de persoane din cele 28 de state membre, respondenții având vârste de cel puțin 15 ani.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Lovitură la FCSB! Gigi Becali a anunțat în direct decizia bombă: „Începe cu Botoșani”. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Ziua Marinei Române 2026. Spectacol pe mare și în aer pe 15 august. Programul complet în Constanța și în țară
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat